Bistrița-Năsăud: Dosar penal deschis în urma exploziei din Bistrița; locatarii blocului, în continuare evacuați

Bistrița-Năsăud: Dosar penal deschis în urma exploziei din Bistrița; locatarii blocului, în continuare evacuați

Procurorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și distrugere în urma deflagrației produse în miez de noapte în municipiul Bistrița, într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc de pe strada Arțarilor, potrivit informațiilor furnizate miercuri de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Claudiu Jurcan, într-o conferință de presă organizată la Instituția Prefectului.

"S-a constituit un dosar penal la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment, urmând a ne pronunța după efectuarea expertizelor și constatărilor care vor fi dispuse împreună cu colegii noștri de la ISU și de la Inspectoratul de Stat în Construcții", a spus Jurcan.

Întrebat dacă există indicii asupra faptului că explozia a fost provocată chiar de locatarul apartamentului, Andrei Condrade, în vârstă de 24 ani, care s-a ales cu arsuri pe 70% din suprafața corporală, șeful poliției județene a răspuns că cercetările sunt abia la început. "Nu am finalizat cercetările (...), va fi o activitate de durată, având în vedere suprafața afectată. Nu ne putem pronunța deocamdată până nu avem toate datele anchetei", a precizat Claudiu Jurcan.

Potrivit vecinilor, tânărul de 24 ani avea probleme de comportament și obișnuia să se drogheze, motiv pentru care bunicul său, care locuia la adresa respectivă, a fost nevoit să plece de acasă — fapt care a făcut ca el să nu fie în locuință în momentul deflagrației.

În ceea ce privește sursa exploziei, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Constantin Florea, a spus că încă nu a fost stabilită cu exactitate.

Referitor la cele aproximativ o sută de persoane care au fost evacuate din blocul afectat de explozie, patru dintre ele au fost primite la centrul de cazare a persoanelor fără adăpost al Primăriei Bistrița, restul preferând să stea la rude sau prieteni.

De asemenea, dintre cele nouă persoane transportate la spital în cursul nopții, două au rămas internate — o fată de 18 ani, policontuzionată și cu arsuri de gradul II pe mâini, și un bărbat de 48 ani, intoxicat cu monoxid de carbon. În ceea ce îl privește pe tânărul de 24 ani, acesta a fost transportat în comă indusă la Spitalul de arși din Capitală.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, care este și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a precizat că în zona afectată de explozie a fost instituit un dispozitiv de pază, locatarii blocului nefiind lăsați să își recupereze bunurile până când nu se va face o evaluare a gradului de afectare a structurii de rezistență a imobilului. Având în vedere că județul Bistrița-Năsăud nu are un astfel de expert, a fost chemat unul de la Cluj, care urmează în cursul zilei de miercuri să stabilească cât de grav afectată este construcția.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus la rândul său că persoanele afectate vor primi tot sprijinul necesar din partea autorităților locale pentru a-și recupera bunurile și a le depozita într-un spațiu pus la dispoziție de primărie, iar mai apoi vor fi alocate sume din fondul de rezervă al Primăriei Bistrița pentru lucrările de reparații.

Potrivit lui Radu Moldovan, cinci sau șase apartamente sunt afectate grav, două având prăbușit plafonul și chiar și un perete exterior, iar la restul au fost distruse ușile, geamurile și alte bunuri.

În total, au fost afectate peste 65 de apartamente, nu numai din blocul în care s-a produs deflagrația, ci și din cele alăturate, resturile fiind proiectate pe spațiile verzi din jurul clădirilor, inclusiv peste un loc de joacă.

"Vă spun că, la cum arată apartamentul și cele din jur, este o minune dumnezeiască că acolo nu sunt victime. Dacă era cumva ziua, dacă vă uitați cum arată peretele blocului de vizavi, care la 50 de metri este ca după bombardament, ca și cum ar fi tras cineva cu mitraliera cu schijele acelea, sau cum arată parcul de joacă pentru copii...", a spus președintele CJ Bistrița-Năsăud.

O comisie specială condusă de prefectul Ovidiu Frenț, din care mai fac parte reprezentanți ai Consiliului Județean, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Stat în Construcții, Primăriei Bistrița, Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială și ai firmei de furnizare a gazelor E.ON, va analiza situația creată în urma deflagrației, inclusiv din punct de vedere social, și va stabili exact resursele de care va fi nevoie pentru reparații.

AGERPRES/(A — autor: Tina Țucui; editor: Nona Jalbă, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...