Bistrița-Năsăud: Liderii ACL acuză PSD că a furat startul campaniei

Bistrița-Năsăud: Liderii ACL acuză PSD că a furat startul campaniei

Co-președinții ACL Bistrița-Năsăud, deputații Ioan Oltean (PDL) și Stelian Dolha (PNL), au acuzat vineri PSD, în cadrul unei conferințe de presă, că "a furat startul" campaniei pentru alegerile prezidențiale pentru că bannere electorale cu imaginea lui Victor Ponta ar fi început să apară în județ încă de miercuri.

"În stilul caracteristic, puterea actuală a furat startul campaniei, ca de obicei. N-a avut răbdare să aștepte termenul legal, ci cu două zile mai repede au început și au împânzit mare parte din județ cu bannerele lui Victor Ponta. Fură mereu, cu orice ocazie, cu orice prilej. Este regretabil că un partid care face apel la cinste și la corectitudine dovedește că nu stăpânește și că nu cunoaște aceste noțiuni", a afirmat Oltean.

Liderul PDL a spus că acest fapt contravine legislației în vigoare și că în acest sens s-a făcut o plângere la Biroul Electoral Județean, dar a adăugat că singura măsură care poate fi luată este îndepărtarea de îndată a acestor materiale electorale, motiv pentru care se gândește pe viitor la o schimbare a legislației.

La rândul său, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a calificat apariția bannerelor electorale ale candidatului PSD, Victor Ponta, înaintea debutului campaniei propriu-zise, drept "o găinărie marca PSD".
Ioan Oltean a făcut un apel către celelalte formațiuni politice implicate în campania pentru prezidențiale să încerce să păstreze o conduită "demnă și normală", să manifeste respect față de toți competitorii și să nu apeleze la atacuri la persoană, "pentru că poporul român este sătul de un asemenea mod de a acționa". AGERPRES


populare
astăzi

1 Uite, asta chiar este o informație interesantă... / O fi mâna americanilor? Sau a ucrainenilor?

2 Departamentul de Stat al SUA, mesaj tranșant pentru americanii din Rusia: „Părăsiți țara, pregătiți și un testament”

3 „Am metastazat armata rusă”. Partizanii ucraineni vorbesc despre un „moment de cotitură” al mișcării de rezistență

4 BREAKING Scurgerea masivă de documente care arată cum Rusia își execută și torturează propriii soldați

5 Un francez stabilit în Brașov de cinci ani vrea să se întoarcă în țara lui din cauza prețurilor. „Înainte era foarte confortabil”