Bistriţa-Năsăud: O maşină cu refugiaţi ucraineni, implicată într-un accident în oraşul Beclean

Bistriţa-Năsăud: O maşină cu refugiaţi ucraineni, implicată într-un accident în oraşul Beclean

O maşină în care se aflau opt refugiaţi din Ucraina, dintre care trei copii, a fost implicată miercuri, în jurul orei 3,00 dimineaţa, într-un accident rutier produs în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Beclean este străbătut de Drumul Naţional 17, principala cale de legătură dintre Moldova şi Transilvania.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că în accident a fost implicat un autoturism cu persoane de naţionalitate ucraineană, conştiente, stabile, la caz intervenind un echipaj al Ambulanţei şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD.

La rândul său, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a informat că în accident au fost implicate opt persoane, cinci adulţi şi trei copii, la spital ajungând o singură persoană, o femeie, care prezenta un traumatism cranian minor.

Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, a precizat pentru AGERPRES că, din informaţiile pe care le deţine, în maşină se aflau trei copii, patru femei şi conducătorul auto, care ar fi adormit la volan, toţi fiind ucraineni.

În urma accidentului, refugiaţii au rămas pentru câteva ore la o pensiune din oraşul Beclean, după care au au plecat cu altă maşină mai departe, spre Germania, potrivit primarului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară