Bistriţa-Năsăud: Participanţii la "Marşul pentru păduri" cer explicaţii despre tăierile ilegale şi combaterea fenomenului

Bistriţa-Năsăud: Participanţii la "Marşul pentru păduri" cer explicaţii despre tăierile ilegale şi combaterea fenomenului

Aproximativ 200 de persoane au participat, duminică seară, la "Marşul pentru păduri" organizat la Bistriţa de asociaţia Tăşuleasa Social şi au cerut explicaţii referitoare la cifrele vehiculate în ultima perioadă în privinţa cantităţii de lemn tăiate ilegal din pădurile ţării, dar şi măsuri de combatere a acestui fenomen.

Punctul de întâlnire a fost, la ora 17,00, în piaţa din faţa Palatului Administrativ, unde îşi au sediile Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean.

La această acţiune de protest autorizată au participat bistriţeni de toate vârstele, unii venind însoţiţi de copii sau de animalele de companie, membri ai mai multor ONG-uri, voluntari ai Tăşuleasa Social (asociaţie care de 15 ani se implică în acţiuni de împădurire a unor terenuri despădurite abuziv sau degradate), la care s-au adăugat ce doi fraţi Uşeriu - Alin Uhlmann Uşeriu, cel care este conduce Tăşuleasa, şi Tiberiu Uşeriu, cunoscut pentru cele trei ultramaratoane câştigate în zona Cercului Polar.

Alin Uhlmann Uşeriu consideră că este de datoria instituţiilor abilitate să prezinte public date reale despre fenomenul tăierilor ilegale.

"Credem că acum este un moment bun, pentru că se conştientizează din ce în mai des că avem o problemă serioasă cu pădurile din România. Cred că trebuie, la un moment dat, să începem să punem nişte întrebări, la care am dori foarte mult să primim nişte răspunsuri. Dacă într-adevăr un institut care a fost pus să facă treaba asta a declarat că sunt 20 milioane metri cubi recoltaţi ilegal din România, într-un timp scurt, atunci ar trebui să se lămurească acest lucru. Ce ştim iarăşi, în ultimii 15 ani, este că nimic nu iese din pădure fără ştirea celor care sunt responsabili să o păzească. Deci, dacă avem totuşi răspunsurile şi de mâine ar putea să fie pădurea mai bine păzită, mai bine gestionată, ar trebui să le ştim şi noi. Eu cred că cel mai bun aliat pentru pădurile din România este, totuşi, opinia publică", a declarat Uşeriu.

Preşedintele asociaţiei Tăşuleasa Social a ţinut să precizeze că acest marş nu este un protest politic şi că nu îi blamează la modul general pe silvicultori şi pe cei din industria lemnului pentru furturile din pădurile României şi şi-a exprimat regretul că s-a ajuns ca unii angajaţi silvici să îşi piardă viaţa în încercarea de a-i opri pe hoţii de lemne.

"Nu putem spune că 18.000 de angajaţi de la Romsilva sunt hoţi sau nu putem spune că toată industria lemnului sunt nişte ticăloşi, nici nu este permis aşa ceva. Mie mi se pare că trebuie să căutăm răspunsuri şi asta este motivaţia noastră principală la acest moment. Însăşi meseria de silvicultor - şi ne pare rău că s-a ajuns deja la moarte de om - silvicultor înseamnă cultură silvică. Deci, un silvicultor nu cred că face karate în timpul şcolii, nu face exerciţii cu armament uşor şi greu şi nu cred că este cel în măsură să păzească pădurea, el trebuie să o gestioneze", a mai spus Alin Uhlmann Uşeriu.

După o oră petrecută în faţa Palatului Administrativ, timp în care au fost afişate pancarte cu mesaje de tipul "Lăsaţi-ne copacii" şi "Nu ne luaţi oxigenul", participanţii la această acţiune de protest au pornit într-un marş pe câteva străzi din zona centrală a municipiului Bistriţa, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti locali. AGERPRES/(A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.timponline.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...