Bitcoin a atins cel mai înalt nivel din ultima lună

Bitcoin a atins cel mai înalt nivel din ultima lună

Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a fost tranzacţionată luni în jur de 22.135,30 dolari pe unitate, conform datelor CoinDesk, în creştere cu aproximativ 4%, transmite News.ro.

Bitcoin a urcat în ultimele 24 de ore până la 22.493,61 doalari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins din 16 iunie.

Şi alte criptomonede şi-au revenit, de asemenea, ether înregistrând o creştere cu peste 9%.

Sentimentul optimist a fost ajutat de o creştere a pieţelor bursiere din Europa şi Asia.

Potrivit specialiştilor, criptomonedele, în special bitcoin, au fost strâns corelate cu tranzacţiile de pe piaţa de capital. Adesea, o creştere a acţiunilor măreşte încrederea şi pe piaţa cripto. Însă investitorii urmăresc, de asemenea, dacă vânzările din ultimele săptămâni, care a adus bitcoin cu aproape 70% sub maximul istoric atins în noiembrie şi a şters miliarde de dolari de pe piaţă, ar putea să se fi încheiat.

Prăbuşirea preţurilor a dus la prăbuşirea mai multor companii de profil înalt din spaţiul cripto, în special fondul speculativ Three Arrows Capital şi firma de creditare în criptomonede Celsius, ambele cerând intrarea în faliment.

Conform datelor transmise unii specialişti pentru Reuters, pentru o recuperare a bitcoinului s-ar putea să aşteptăm şi luni de zile.

Declinul Bitcoin din luna mai, afectat de neliniştea economică, l-a coborât sub media sa mobilă pe 200 de săptămâni, la aproximativ 22.600 USD, precum şi media sa mobilă pe 200 de zile în jur de 35.500 USD.

Acum se mişcă relativ lateral de mai bine de o lună, apropiindu-se de media mobilă de 200 de săptămâni.

Bitcoin este o criptomonedă inventată în 2008 de o persoană sau un grup de persoane necunoscute folosind numele Satoshi Nakamoto. Este o monedă digitală descentralizată fără bancă centrală sau administrator unic care poate fi trimisă de la utilizator la utilizator în reţeaua bitcoin peer-to-peer fără intermediari.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro