Blinken își prelungește turneul diplomatic în Orientul Mijlociu

Secretarul de stat american Antony Blinken se va întoarce luni în Israel, prelungind cu o zi turneul său diplomatic în Orientul Mijlociu.

Antony Blinken FOTO EPA-EFE

Antony Blinken FOTO EPA-EFE

Un anunț în acest sens a fost făcut de un oficial de rang înalt din Departamentul de Stat în timp ce Israelul se pregăteşte pentru o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, aflată sub controlul Hamas.

Statele Unite fac eforturi pentru a împiedica extinderea conflictului între Hamas și Israel, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres .

Mai devreme, premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat promisiunea sa de a „demola” Hamas.

Blinken se află de joi într-un turneu început la Tel Aviv și continuat în șase țări arabe. Șeful diplomației americane se află în prezent la Cairo pentru o întrevedere cu liderul egiptean Abdel Fatah al-Sisi.

Washingtonul a devenit din ce în ce mai îngrijorat de luptele dintre Hamas și Isrel şi a avertizat Iranul să nu le extindă. În acest context, Blinken a cerut cooperarea aliaţilor arabi, precum şi a Chinei, o ţară cu influenţă asupra regimului de la Teheran, pentru a limita conflictul.

Însă Iranul a avertizat sâmbătă seara asupra unor „consecinţe de mare amploare” dacă Israelul nu oprește bombardamentele în Fâșia Gaza.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR