Blocul Naţional Sindical organizează un miting de protest în Piaţa Victoriei

Blocul Naţional Sindical organizează miercuri un miting de protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş cu deplasare spre Piaţa Constituţiei.

Potrivit sursei citate, toate cele 35 de federaţii sindicale afiliate la BNS, atât din sectorul privat cât şi din sistemul bugetar, asigură participarea a cel puţin 5000 de sindicalişti la acţiunea de protest.

BNS cere adoptarea unor măsuri de sprijin pentru a compensa efectele economice şi sociale ale războiului din Ucraina, la nivel economic şi social.

Pe de altă parte, BNS solicită de urgenţă măsuri pentru securitatea energetică şi alimentară a României şi menţionează că în plan energetic, prioritatea eliminării dependenţei de resursele energetice importate din Rusia se suprapune peste efectele liberalizării pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale, fapt care a condus la o puternică interconectare a pieţelor de produse energetice din România (energie electrică, gaze şi combustibil) cu cele europene, cu efecte în special în ceea ce priveşte creşterea preţurilor.

Totodată, organizaţia solicită încheierea unui pact naţional pentru industria de apărare care să conţină măsuri concrete pentru relansarea acestui sector, precum şi pentru a limita presiunea resimţită de populaţie în urma costurilor de finanţare pentru dotarea Armatei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă