BNR: Soldul creditului neguvernamental a crescut, în octombrie, cu 0,1%, până la la 214,44 miliarde de lei

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,1%, în octombrie, față de septembrie, până la 214,44 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României /BNR/, transmis, marți, AGERPRES.

Creditul în lei a crescut cu 1% (0,7% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,9% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,2%).

La 31 octombrie 2015, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 0,3% (2% în termeni reali) față de 31 octombrie 2014, pe seama majorării cu 16,7% a componentei în lei (18,6% în termeni reali) și a diminuării cu 12,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 12,7%), se menționează în comunicat.

Potrivit BNR, creditul guvernamental a scăzut în luna octombrie 2015 cu 3,7% față de luna septembrie 2015, până la 84,430 miliarde de lei. La 31 octombrie 2015, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 5,4% (7,1% în termeni reali) față de 31 octombrie 2014.

AGERPRES/(AS — autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

3 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

4 Generalul Aurel Litan, fost comandant al Jandarmeriei Cluj, în arest la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani

5 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului