BNR vrea să modifice Regulamentul privind IFN-urile; cerințe de capital suplimentare, printre măsurile propuse

BNR vrea să modifice Regulamentul privind IFN-urile; cerințe de capital suplimentare, printre măsurile propuse

Banca Națională a României vrea să modifice Regulamentul nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, iar printre măsurile prudențiale propuse se menționează cerințe de capital suplimentare, potrivit notei de sinteză privind modificările propuse postată pe pagina de internet a băncii.

"Prezentul proiect de regulament prevede două noi criterii, suplimentare celor actuale, la îndeplinirea cărora instituțiile financiare nebancare sunt înscrise în Registrul special și sunt supuse supravegherii prudențiale a Băncii Naționale a României: volumul creditelor nou acordate într-o perioadă de timp, indiferent de faptul că acestea nu se mai regăsesc în soldul IFN la data raportării (fiind deja rambursate de debitori ori cesionate) — indicator ce relevă dimensiunea reală a activității IFN; nivelul mediu al costurilor suportate de debitori (reprezentat de nivelul dobânzii anuale efective — DAE) practicat — indicator ce relevă, prin legătura de cauzalitate dintre preț și risc, o posibilă asumare de riscuri excesive de către IFN", se spune în document.

De asemenea, se menționează "cerințe de capital suplimentare, de 10 ori mai mari decât cerințele maxime actuale", pentru creditele cu rate de dobândă peste nivelurile de dobândă de 200% DAE la creditele în lei luate pentru cel mult 15 zile, 100% pentru cele cu scadență cuprinsă între 16 — 90 zile și 10 ori rata lombard a BNR pentru împrumuturile luate pe o perioadă mai mare de 90 de zile. În cazul creditelor în valută, BNR menționează o rată DAR de 133% pentru creditele luate pe cel mult 15 zile, 67% pentru cele luate pe 16 — 90 zile și de 6,7 ori rata lombard a BNR pentru scadențe mai mari de 90 de zile.

"La fiecare 100 de lei împrumutați și la o rată a dobânzii anuale efective (DAE) peste pragurile din tabel, IFN trebuie să asigure un capital de 67 lei",se spune în notă.

Regulamentul se va aplica de la 1 octombrie 2017, iar în ceea ce privește creditele cu dobânzi ridicate, noile cerințe au în vedere doar creditele acordate începând cu acea dată. Regulamentul nu se va aplica retroactiv.

În ceea ce privește motivul, BNR precizează că pentru prima dată din anul 2011, ponderea creditării IFN în total creditare a depășit 10% și este pe un trend ascendent. Stocul de credite acordate de IFN la martie 2017 reprezintă 10,3% din total credit din economie (bănci + IFN) și este cu 21,8% mai mare decât în luna martie 2015. Ponderea creditelor IFN în creditele bancare a fost la martie 2017 de 11,5%, comparativ cu 10% în anul 2015.

Banca centrală arată că anul trecut, ritmul de creștere al creditelor IFN a depășit ritmul de creștere al PIB, în timp ce ritmul de creștere al creditelor acordate de către bănci a fost mai mic decât creșterea PIB.

"O întărire a reglementărilor este necesară, având în vedere depășirea unei mase critice a creditării IFN în total creditare, mai ales pe fondul dezintermedierii bancare", se spune în document.

Potrivit BNR, nivelul ridicat al creditării IFN și ratele foarte mari de dobândă practicate arată un model de afaceri cu riscuri ridicate. Clientela este preponderent reprezentată de persoane cu venituri majoritar sub medie, ceea ce imprimă activității acestor creditori un nivel sensibil mai ridicat de risc, evidențiat și prin costurile mari pe care trebuie să le suporte această categorie vulnerabilă de debitori. Acest lucru conduce implicit la potențiale riscuri la adresa stabilității financiare.

"Din perspectiva atribuțiilor legale ale băncii centrale, este necesară asigurarea premiselor desfășurării de către IFN din România a activității de creditare în conformitate cu regulile unei practici prudente și sănătoase, ca parte a obiectivului de menținere a stabilității financiare", se precizează în notă.

Conform BNR, IFN-urile, spre deosebire de bănci, nu atrag depozite, însă, conform legislației, se află sub supravegherea sau monitorizarea BNR încă din anul 2006. BNR supraveghează prudențial IFN din Registrul special, și monitorizează IFN din Registrul general, altele decât cele care se regăsesc și în Registrul special. Ca urmare, BNR a aplicat în perioada 2008 — 2016, un număr de 298 de avertismente și 120 de amenzi IFN-urilor care nu s-au conformat cerințelor impuse de legislația administrată de banca centrală.

"Cu toate acestea, actualele prevederi ale reglementării secundare în domeniul instituțiilor financiare nebancare nu surprind suficient specificitatea acestui model de activitate. Ca atare, se impune modificarea reglementărilor menționate astfel încât Banca Națională a României să poată interveni în sensul consolidării regimului prudențial aplicabil IFN pentru a surprinde riscurile generate de evoluțiile pieței", se mai spune în notă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...