Bode: 7 dosare penale şi amenzi de 1,5 milioane lei în cadrul acţiunilor de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a informat luni că, la finalul săptămânii trecute, au fost întocmite şapte dosare penale şi s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

"315.000 de persoane verificate la acest sfârşit de săptămână. Peste 8.000 de operatori economici verificaţi. S-au aplicat peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1,5 milioane de lei, şi s-au întocmit şapte dosare penale, constatându-se şapte infracţiuni. O activitate foarte, foarte consistentă, în special în zona Bucureşti-Ilfov, dar şi la nivel naţional. Într-o incidenţă peste 16 la mie, cum suntem în Bucureşti, noi am decis să nu venim cu noi restricţii, ci să încercăm cât mai multe acţiuni de prevenire a răspândirii acestei pandemii", a declarat Lucian Bode, la sediul MAI.

Conform IGPR, în perioada 14 - 17 octombrie, la nivel naţional, poliţiştii au intensificat acţiunile de informare, prevenire şi combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acţiuni în teren, în special în locuri aglomerate, la agenţi economici şi în mijloacele de transport în comun.

Poliţiştii au acţionat împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, pentru protejarea sănătăţii publice.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker