Bode: Am convingerea că CFR Călători va lua cele mai dure măsuri cu privire la şeful de tren

Bode: Am convingerea că CFR Călători va lua cele mai dure măsuri cu privire la şeful de tren

Şeful de tren care a fost surprins spunându-le călătorilor că nu este nicio pandemie va fi chemat marţi la Comisia de disciplină şi am convingerea că CFR Călători va lua cele mai dure măsuri cu privire la acesta, a declarat, luni seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit acestuia, este vorba despre un şef de tren pe ruta Bucureşti - Constanţa.

"Este regretabil că un astfel de individ poate transmite în spaţiul public un astfel de mesaj. El nu s-a adresat celor 7, 8 , 10 călători care erau în vagonul respectiv. Prin publicarea acelor imagini el, practic, şi-a bătut joc de munca a zeci de mii de ceferişti care în această perioadă dificilă au ştiut să respecte regulile stabilite prin ordinul ministrului, ordin comun semnat cu ministrul Afacerilor Interne, respectiv ministrul Sănătăţii. Este de netolerat o astfel de atitudine. Mâine, de urgenţă, s-a convocat Comisia de disciplină unde va fi invitat acest cetăţean şi am convingerea că în baza regulamentelor după care funcţionează o instituţie precum CFR Călători, cu peste 20.000 de angajaţi, va lua cele mai dure măsuri. Un astfel de individ nu are ce căuta într-un loc de muncă în care să relaţioneze cu alţi oameni", a afirmat ministrul Transporturilor, la Realitatea Plus.

El a precizat că este posibil ca şeful de tren să suporte şi rigorile legii pentru că s-a autosesizat şi Poliţia Transporturi.

"Eu cred că va suporta şi rigorile legii pentru că mâine este invitat la Poliţia Transporturi care s-a autosesizat şi sunt convins că va suporta şi consecinţele legii transmiţând în spaţiul public astfel de mesaje. El este în serviciu public şi nu are voie să transmită astfel de mesaje pentru că în primul rând încalcă legea şi în al doilea rând şi-a bătut joc de munca a zeci de mii de ceferişti care au respectat şi respectă legea zi de zi", a precizat Lucian Bode.

Potrivit Digi 24, controlorul de bilete şi unii dintre călătorii dintr-un tren CFR au fost filmaţi luni dimineaţa fără mască. Mai mult, controlorul a fost surprins în timp ce le spune călătorilor că nu este nicio pandemie şi că "purtăm măştile de proşti".AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…