Bode, despre cazul Horodniceanu: "Nimeni nu e mai presus de lege"

Bode, despre cazul Horodniceanu: "Nimeni nu e mai presus de lege"

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, transmite, referitor la cazul vicepreşedintelui CSM, Daniel Horodniceanu, care a încercat să intimideze doi poliţişti care l-au oprit în trafic, că "nimeni nu e mai presus de lege".

Lucian Bode susţine că cercetarea internă la IPJ Iaşi s-a încheiat. Foto: Profimedia

Nu vreau să intru în detaliile pe care vi le vor prezenta cei de la IPJ Iaşi însă un lucru trebuie să fie clar tuturor, nimeni nu este mai presus de lege. În ţara asta, indiferent ce funcţie ocupi, ce poziţie ocupi în societate, nimeni nu este mai presus de lege. Acesta este mesajul meu pentru ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Lucian Bode, potrivit News.ro .

Ce spune IPJ Iaşi

Conform reprezentanţilor IPJ Iaşi, imaginile ar fi fost filmate cu ajutorul unui telefon mobil, aparţinând unuia dintre cei doi poliţişti. Acesta a precizat că a decis să înregistreze discuţia, având în vedere comportamentul pe care l-a avut procurorul, luând totodată în calcul o eventuală contestare a acţiunii.

"Din verificările efectuate până în prezent nu rezultă că imaginile ar fi fost făcute publice de către cei doi poliţişti care au constatat contravenţia", precizează reprezentanţii IPJ Iaşi.

Daniel Horodniceau a fost oprit de poliţişti după ce ar fi făcut o depăşire fără a da semnal. În momentul în care i s-a solicitat să se legitimeze, acesta le-a oferit legitimaţia de procuror şi s-a arătat intrigat că nu este recunoscut, menţionând că va discuta cu şeful Inspectoratului de Poliţie, potrivit unei înregistrări video publicată de jurnalist.ro .

Nu văd cum aţi putea să aveţi tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată. (…) Eu sunt în măsură să fac orice, din cauza mea aveti un 15% la salariu, în favoarea dvs, eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 şi dvs aţi luat 15%“, a continuat magistratul, nemulţumit de atitudinea poliţiştilor şi exprimându-şi aprecierea pentru oamenii legii care „sunt respectuoşi, ştiu să vorbească cu oamenii şi, mai ales, cu procurorii“.

Ulterior, magistratul a transmis că a fost oprit de polițiști fără să fi încălcat legea, catalogând acțiunea acestora drept „o scenetă bine pusă la punct”. Procurorul susţine că a fost provocat să reacţioneze astfel de faptul că poliţiştii pretindeau că nu îl cunosc, dar menționează și anumite probleme personale.

Dacă s-ar trece dincolo de reacția mea, pe care, fie ea și provocată, o regret sincer, subiectul conține și tema mai largă a faptului că polițiștii pot opri fără niciun motiv șoferii în trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru șofer“, a afirmat fostul şef al DIICOT, pentru Digi24.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990

5 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe