Bode: PNL a asigurat cele mai sustenabile creșteri de pensii în ultimii ani

Bode: PNL a asigurat cele mai sustenabile creșteri de pensii în ultimii ani

Secretarul general al PNL a afirmat că liberalii sunt cei care au asigurat „cele mai sustenabile creșteri de pensii în ultimii ani”. Bode a precizat și că PNL a promovat cele mai bune politici sociale - pensii, alocații și compensări la facturi.

Lucian Bode, secretar general al PNL și ministru de Interne FOTO: Profimedia

Lucian Bode, secretar general al PNL și ministru de Interne FOTO: Profimedia

„Adevărul este că PNL a asigurat cele mai sustenabile creșteri de pensii în ultimii ani, de când guvernăm și conducem guvernarea României. Creșterile de pensii și politicile sociale nu sunt apanajul stângii, nu poartă eticheta social-democrației! Este o greșeală politică să abandonăm altora aceste teme care, chipurile, nu ar fi liberale. Sunt temele României și bineînțeles, sunt și ale PNL!  PNL nu se ferește de măsuri sociale, dimpotrivă! Cele mai bune politici sociale – pensii, alocații, compensări la facturi – sunt liberale, au fost și vor fi promovate de PNL”, a afirmat Lucian Bode, secretarul general al PNL, la Congresul Seniorilor Liberali.

Liberalul a punctat că politicile sociale promovate de PNL nu sunt „simple focuri de artificii”, ci „eficiente și sigure, sustenabile pe termen lung”.

„Este important să explicați oamenilor aceste lucruri pentru a nu cădea pradă unui discurs populist, cu promisiuni nerealiste. Este trist să vezi că partide cu mesaje înșelătoare obțin voturi pe seama celor care poate din lipsă de documentare cad în plasa lor. PNL niciodată nu i-a amăgit pe români. Am mers pe principiul fapte, nu vorbe. Respect, nu dispreț”, a declarat Lucian Bode.

Totodată, Bode a precizat că PNL a ținut, în toată istoria sa, cu țara și cetățenii: „Și asta nu se va schimba pentru că este în ADN-ul nostru politic”.

„PNL are nevoie de organizații puternice, de proiecte vizionare și ancorate în realitate. Suntem la jumătatea guvernării și cred că abia de acum începe greul.  De aceea, Partidul Național Liberal are obligația față de români să continue să guverneze responsabil”, a adăugat Secretarul general al PNL la Congresul Seniorilor Liberali. 


populare
astăzi

1 Discursul unei femei simple din Republica Moldova care îi pune la colț pe rusofili. Tudor Chirilă: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”

2 Pilot de bombardiere, ucis cu ciocanul în Rusia. El a omorât zeci de ucraineni în atacuri asupra unor obiective civile

3 Ce salariu are Diana Matei la Ministerul Apărării Naționale: „Trebuie să fac diferența între brut și net că habar nu am”

4 Amantlâc, fraudă și râcă la MAE

5 Jurnalist pro-rus, printre primii pe listele AUR pentru Senat. Ce declaraţii făcea la Ambasada Rusiei?