Bode: Regret nespus incidentul de duminică; mă odihneam în acel moment

Bode: Regret nespus incidentul de duminică; mă odihneam în acel moment

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat, vineri, că regretă "incidentul" petrecut duminică, atunci când maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier, precizând că în acel moment se odihnea, nefiind preocupat de modul în care conduce şoferul său, angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

"Pentru că mă aflu pentru prima dată în faţa presei şi a opiniei publice, după accidentul regretabil din data de 30 august 2020, vă rog să-mi permiteţi să prezint explicaţii publice legate de acest incident regretabil. În primul rând, îmi cer scuze faţă de toţi cei care au avut de suferit în urma acestui nefericit incident şi mă refer în primul rând la persoana rănită, pasagerul polonez, care, deşi nu a necesitat spitalizare, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Mă refer, în egală măsură, şi la participanţii la trafic, care au fost nevoiţi să aştepte mai mult de o oră în coloană, după acest nefericit incident", a arătat Bode.

El a precizat că nu poate intra în detalii, având în vedere faptul că există o anchetă în curs.

"Aşa cum sunt convins că ştiţi, mă cunoaşteţi foarte bine, am avut atâtea discuţii împreună, mă refer aici la reprezentanţii presei, mă cunoaşteţi ca om şi vreau să spun aici, în faţa dumneavoastră, că regret profund această situaţie şi vă asigur că sunt conştient de faptul că, indiferent de împrejurimile în care te afli, viaţa ta şi a celor din jur reprezintă o prioritate. Însă, cunoscând interesul opiniei publice faţă de acest incident regretabil, sunt dator cu mai multe explicaţii. Spun mai multe explicaţii pentru că, aşa cum ştiţi, Ministerul Transporturilor, Poliţia Rutieră şi Serviciul de Protecţie şi Pază au comunicat public elementele legate de acest incident regretabil. Aici mă refer la faptul că nu conduceam eu, ci eram pasager pe bancheta din spate, maşina şi conducătorul auto aparţin SPP, se afla în misiune, cu semnale acustice şi luminoase pornite conform legii. Persoanele care au suferit leziuni au primit îngrijire medicală la faţa locului, fără a fi necesară transportarea acestora la spital", a relatat Bode.

Ministrul a precizat că este primul incident de acest gen în care este implicat.

"Acum daţi-mi voie să explic câteva aspecte care au fost mai puţin prezentate în spaţiul public în cele trei comunicate oficiale. În calitate de ministru, beneficiez în condiţiile legii de serviciile SPP. În cele 10 luni de mandat, am străbătut ţara asta în lung şi-n lat, de la un şantier la altul, parcurgând zeci de mii de kilometri fără niciun incident. Subliniez faptul că în majoritatea deplasărilor utilizez o maşină aparţinând Ministerului Transporturilor neechipată cu instalaţii de semnalizare acustice şi luminoase. Cu excepţia cazurilor în care m-am deplasat în coloane oficiale, de cele mai multe ori împreună cu domnul prim-ministru, Ludovic Orban. De fiecare dată conducătorii SPP au respectat regulile de circulaţie, aşteptând în coloană atunci când întâlneau blocaje în trafic", a continuat el.

Bode a amintit că pe 30 decembrie a stat şapte ore în blocajul de pe Valea Prahovei, în rând cu toţi românii care mergeau de la Bucureşti la Braşov.

"Doi: demnitarul nu are dreptul să-i spună şoferului să meargă mai tare sau mai încet, să folosească sau să nu folosească semnalele acustice şi luminoase. Demnitarul îi transmite şoferului destinaţia şi ora la care doreşte să ajungă. Şoferul SPP este singurul responsabil de traseul pe care îl va urma şi de ducerea în siguranţă la destinaţie a demnitarului. În astfel de deplasări nu există 'ne grăbim', ci doar 'ajungem în siguranţă la destinaţie'", a susţinut oficialul guvernamental.

El a arătat că are permis de conducere de 28 de ani, a condus mai mult de un milion de kilometri, a parcurs de sute de ori ruta Zalău-Bucureşti, dar niciodată nu i-a fost reţinut permisul.

"Între Zalău şi Bucureşti sunt 530 de kilometri, din care aproximativ 246 de kilometri sunt autostradă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18:00, când mai aveam aproximativ 130 de kilometri, din care circa 110 kilometri pe autostrada Piteşti-Bucureşti. Le-am comunicat celor de la SPP că destinaţia finală este sediul Guvernului, iar ora de sosire pe care o anticipez este ora 20:00, astfel că nu era niciun motiv să ne grăbim", a adăugat şeful de la Transporturi.

Bode a precizat că în toate deplasările în calitate de ministru a stat pe bancheta din spate, unde citeşte, lucrează sau se odihneşte.

"Niciodată nu am fost preocupat cum conduce angajatul SPP, în zecile de mii de kilometri parcurşi, pentru că până duminică a condus impecabil. În momentele premergătoare regretabilului incident de duminică, mă odihneam, călătoream deja de patru ore, patru ore şi jumătate. În final vreau să spun încă o dată că regret nespus acest incident, că voi continua să mă deplasez de la un capăt în celălalt al ţării respectând regulile de circulaţie, pentru a intensifica implementarea marilor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport de care România are atât de mare nevoie", a spus ministrul.

Acesta a participat la deschiderea punctului de frontieră dintre România şi Ungaria Nagykereki-Borş II şi inaugurarea conexiunii de autostradă A3-M4 .

Autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost implicat duminică într-un accident rutier pe DN7, în zona localităţii Drăganul, din judeţul Argeş.

Din primele cercetări, autoturismul marca Volkswagen Touareg în care se afla ministrul a intrat pe contrasens şi a lovit un alt vehicul care circula regulamentar. În urma evenimentului rutier. au fost răniţi şoferul maşinii care circula regulamentar şi o pasageră, ambii de cetăţenie poloneză.

Conform unor imagini filmate de un motociclist aflat în trafic, maşina în care se afla Bode, având semnalele acustice şi luminoase pornite, a intrat pe contrasens şi a depăşit o coloană de maşini, deşi avea interzis, fiind linie continuă. La scurt timp, maşina s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus şi s-a oprit într-un gard.

Procurorul general Gabriela Scutea a dispus ca dosarul penal în care se fac cercetări în legătură cu accidentul auto în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, să fie preluat de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.

Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii din Piteşti, care l-au trimis joi la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, iar în aceeaşi zi cauza a fost preluată de Secţia Parchetelor Militare, din dispoziţia procurorului general Gabriela Scutea.

Parchetul Militar a preluat acest dosar, deoarece şoferul care conducea maşina în care se afla ministrul Bode este angajat al Serviciului de Protecţie şi Pază.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că ministrul Transporturilor nu ar trebui să demisioneze în urma accidentului, arătând că nu poate fi comparat cazul lui Gabriel Oprea cu cel al lui Lucian Bode, având în vedere că acesta din urmă nu a folosit coloana oficială. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria