Bode: Românii vor putea solicita cartea de identitate electronică din luna august

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că în şedinţa de miercuri a Executivului a fost adoptată hotărârea privind stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil, iar românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august.

"Este, practic, etapa finală a procesului de modernizare şi de aliniere la standardele europene a documentelor de identitate româneşti atât în ceea ce priveşte dimensiunea acestora, cât şi privitor la datele personale", scrie Bode pe pagina sa de Facebook.

Noua carte de identitate electronică, pe care cetăţenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document şi va conţine elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanţia că identitatea nu le poate fi furată, iar instituţiilor publice sau private - certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document.

Potrivit sursei citate, prin actul normativ aprobat este prevăzută şi simplificarea modalităţii de obţinere a acestor documente, astfel că, dacă autoritatea publică deţine deja anumite informaţii necesare soluţionării cererii cetăţeanului, acesta nu mai trebuie să prezinte documente doveditoare.

"Ştiu că acesta este un proiect mult aşteptat de români şi că de-a lungul procesului de consultare publică a existat un interes deosebit din partea societăţii civile, care a avut o contribuţie valoroasă pentru definitivarea acestuia. Iată că acest parteneriat a dat roade şi acum putem vorbi de modernizarea unui segment important al serviciilor pe care Ministerul Afacerilor Interne le oferă cetăţenilor", mai scrie ministrul.

Bode îşi exprimă încrederea că toţi specialiştii din MAI vor face în continuare tot ce este necesar pentru iniţierea şi definitivarea "unor proiecte la fel de îndrăzneţe şi, în acelaşi timp, la fel de importante pentru români". AGERPRES


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Ce se întâmplă? / Băncile din Ro au refuzat de 6 ori să împrumute Guvernul în luna martie!

5 VIDEO „Voi face 10-11 luni! Mă duc la puşcărie ca la cofetărie, aţi înţeles ce zic?” / Manelistul interlop Dani Mocanu ia în derâdere Justiția din Român…