Bode: S-a desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Galaţi

Compania Naţională de Administrare a Infrastucturii Rutiere (CNAIR) a desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Galaţi, a anunţat, vineri, la Zalău, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

"S-a reuşit, printr-un efort extraordinar din partea CNAIR, să se finalizeze raportul procedurii în ceea ce priveşte atribuirea contractului de proiectare şi execuţie pentru cei 33 de kilometri ai variantei ocolitoare Galaţi. Este un proiect mult aşteptat de gălăţeni, este un proiect parte a unui complex de investiţii pe care noi îl gândim în regiunea Dobrogea, în regiunea Dunării de Jos, în care vom conecta această regiune, pe de o parte cu coridorul IX, coridorul de transport Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani - Suceava - Siret şi, pe de altă parte, vom conecta această regiune prin VO Galaţi, drumul expres Brăila-Galaţi-podul de la Brăila, drumul expres Brăila - Tulcea, drumul expres Tulcea - Constanţa de coridorul principal pan-european, coridorul IV - Constanţa-Bucureşti-Sibiu-Nădlac", a declarat Lucian Bode.

Ofertantul desemnat câştigător este asocierea SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL, cu preţul de 705.282.636,69 lei fără TVA, durata contractului fiind de 12 luni perioada de proiectare şi 42 luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Ministrul a precizat că speră ca semnarea contractului de achiziţie publică să fie posibilă în cel mai scurt timp, dacă nu vor exista contestaţii. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români