Bogdan Olteanu, al treilea șef al Camerei Deputaţilor care merge la închisoare, după Dragnea și Năstase/Urmează Zgonea

Bogdan Olteanu, al treilea șef al Camerei Deputaţilor care merge la închisoare, după Dragnea și Năstase/Urmează Zgonea

Bogdan Olteanu, condamnat joi la 5 ani de inchisoare pentru trafic de influență, este cel de-al treilea șef al Camerei  Deputaților care ajunge în spatele gratiilor, lista fiind completată de Liviu Dragnea și Adrian Năstase. În cazul celui de-al patrulea, Valeriu Zgonea, condamnarea la închisoare nu este definitivă.

Înaintea lui Olteanu, un alt președinte al Camerei Deputaților care a ajuns în detenție a fost Liviu Dragnea. Și fost șef al PSD, Dragnea a condus Camera Deputaților în perioada 2016- 2019, după care a fost condamnat de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Liviu Dragnea este în continuare în penitenciar, în ciuda numeroaselor încercări de eliberare.

Primul fost lider al Camerei (2004- 2006) condamnat la închisoarea fost Adrian Năstase. Năstase a avut două condamnări cu executare, în dosare de corupție; 2 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității și 4 ani în cazul Zambaccian.

Și Valeriu Zgonea, care a ocupat funcția de al doilea om în stat în perioada 2012-2016, are o condamnare la activ, tot pentru corupție. Zgonea a primit 3 ani de închisoare cu executare de la Tribunalul București, la începutul anului, pentru trafic de influență, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat, deși el a pledat nevinovat și a solicitat achitarea. Fostul președinte al Camerei Deputaților este acuzat de procurorii DNA în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când ocupa această funcție, ar fi acceptat promisiunea făcută de un consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii într-o funcţie publică, scrie  G4Media.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro