Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului ''Bagdasar Arseni'', adus la DNA

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului ''Bagdasar Arseni'', adus la DNA

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgență ''Bagdasar Arseni'', a fost adus joi la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii fac percheziții la patru spitale din Capitală privind suspiciuni de corupție în legătură cu achiziții publice.

Procurorii DNA efectuează joi percheziții la patru spitale din Capitală, într-un dosar în care prejudiciul, până în prezent, este de 2,6 milioane de euro, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Potrivit surselor citate, au loc percheziții la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic ''Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu'', Spitalul Clinic de Urgență ''Bagdasar Arseni'', Spitalul Clinic de Psihiatrie ''Prof. Dr. Alexandru Obregia''.

Sursele citate au precizat că au loc percheziții la Institutul Clinic Fundeni, în biroul managerului — dr. Carmen Orban și în cel al Emiliei Grigore; la Institutul Oncologic ''Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu'', în biroul managerului — conf. dr. Dan Nicolae Straja și biroul șefului de Serviciu Anatomie — Patologică — dr. Mădălina Gabriela Radu; la Spitalul Clinic de Urgență ''Bagdasar Arseni'', în biroul managerului Bogdan Păltineanu, iar la Spitalul Clinic de Psihiatrie ''Prof. Dr. Alexandru Obregia'', în biroul Elenei Postolache — șef laborator și în birourile utilizate de Serviciul Achiziții.

DNA a anunțat joi dimineață că procurorii efectuează percheziții în 13 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2008 — 2016.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 — 2016. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale", preciza DNA.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...