Bonurile fiscale câștigătoare la extragerea de Paște sunt cele din 15 februarie 2017, cu valoarea de 603 lei
Bonurile fiscale emise în data de 15 februarie 2017, cu valoarea de 603 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de Paște, care a avut loc duminică.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie — 31 martie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
La cea de-a doua extragere, aferentă lunii martie, au ieșit câștigătoare bonurile fiscale emise la data de 3 martie 2017, în valoare de 935 de lei.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a organizat, duminică, două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
"Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale de duminică este cea organizată cu prilejul Sărbătorilor Pascale, la care participă bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie — 31 martie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Tot duminică, 16 aprilie, este programată și extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 31 martie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii', se arată în document.
Conform MFP, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape.
''Prima etapă constă în extragerea bilelor care vor determina ziua și luna emiterii, precum și valoarea bonului câștigător pentru extragerea ocazională și a bilelor care vor determina ziua emiterii și valoarea bonului câștigător, pentru cea lunară. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare. Extragerile din prima etapă de selecție a câștigătorilor Loteriei bonurilor fiscale din 16 aprilie a.c. vor fi organizate în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 16:00. Extragerile sunt publice și vor putea fi transmise, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române'', se arată în document.
Rezultatele extragerilor vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. 'Loteria Română' (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.
''Extragerile vor fi realizate cu urnele și bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF și al CNLR. Bilele și urnele vor fi verificate în prezența comisiei înainte de tragere. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF'', se menționează sursa citată.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine).
''Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea 'conform cu originalul', pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători'', informează MFP.
În cazul realizării celei de-a doua etape de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Și această extragere va fi realizată cu urnele CNLR și va fi televizată, data organizării acesteia urmând să fie anunțată ulterior.
"Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Pentru aflarea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câștigătoare sunt eliminate din listă", se precizează în comunicatul citat.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
AGERPRES