Bonurile fiscale câștigătoare la Loteria de duminică sunt cele din 21 octombrie cu o valoare de 168 lei

Bonurile fiscale emise în data de 21 octombrie, cu o valoare totală de 168 lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 octombrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. 'Loteria Română' (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă