Botoşani: Incendiu la un adăpost de animale; focul a fost pus intenţionat

Un depozit de furaje şi un adăpost de animale din satul Arborea din comuna George Enescu din judeţul Botoşani au ars, vineri, în urma unui incendiu pus intenţionat, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă.


Sursa foto: ISU Botoşani


"Cinci stive de furaje şi un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietar, speriat că incendiul se poate extinde la casă. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Pompierii au constatat că ardeau generalizat cele cinci stoguri de furaje şi o parte din adăpostul de animale. Din cauza vântului, care sufla cu putere, puţin a lipsit ca flăcările să nu ajungă la casă. Intervenţia a fost una dificilă având în vedere faptul că arderea era întreţinută de cantitatea mare de furaje şi de vântul puternic", au precizat reprezentanţii ISU.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, au intervenit zece pompieri militari, intervenţia durând aproape trei ore.

"Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de poliţişti", au adăugat oficialii ISU. AGERPRES/ (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR