Botoşani: O spadă despre care există indicii că ar data din secolul al XVI-lea, descoperită la Stânceşti

O spadă despre care există indicii că ar data din secolul al XVI-lea a fost descoperită pe raza localităţii Stânceşti din judeţul Botoşani, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei pentru Cultură Botoşani, Dănuţ Huţu.

Potrivit sursei citate, descoperirea ar fi fost făcută cu un detector de metale de către o persoană fizică ce deţinea autorizaţie în acest sens. Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.

"După toate aparenţele, este vorba de descoperire întâmplătoare. Este vorba de o spadă medievală, care a fost predată Direcţiei pentru Cultură, iar noi am transmis-o Muzeului Judeţean pentru a fi expertizată. După ce va fi expertizată, vom şti cu exactitate care este valoarea ei istorică. Noi sperăm să fie o descoperire epocală, care este importantă pentru cunoaşterea trecutului judeţului nostru", a afirmat Huţu.

Spada de două mâini seamănă cu una descoperită în judeţul Suceava, despre care s-a stabilit că datează din secolul al XVI-lea. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir