Botoşani: Prefectul Dan Nechifor solicită Ministerului Sănătăţii clarificarea problemelor legate de conducerile SJU şi DSP

Prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, a cerut, vineri, reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii să clarifice problemele legate de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" şi cea a Direcţiei de Sănătate Publică, după ce ordinele în baza cărora au fost numiţi noii manageri interimari ai celor două instituţii nu mai produc efecte ca urmare a încheierii stării de urgenţă.

Solicitarea a fost făcută după ce fostul manager al SJU "Mavromati" Botoşani, Livia Mihalachi, suspendată din funcţie pe 24 aprilie, a revenit, vineri, la birou, solicitând actualului manager, Radu Malancea, să îi predea prerogativele.

"Nu pot decât să citez din Ordonanţa de Urgenţă nr. 70 din 14 mai, de ieri, care la articolul 21 spune că Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor locale şi exercită inclusiv atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţie de conducere în cadrul acestor unităţi. În mod sigur va fi emis un nou ordin", a afirmat Nechifor.

Pe 24 aprilie, Livia Mihalachi a fost suspendată din funcţie, prin ordin al ministrului Sănătăţii, "având în vedere constatarea gravelor deficienţe de management de la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati". Măsura a fost adoptată pe perioada stării de urgenţă.

Ulterior, printr-un alt ordin, valabil tot pe perioada stării de urgenţă, a fost înlocuit din funcţie şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Teodor Ferariu, locul acestuia fiind luat de Monica Adăscăliţei. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei