Botoșani: Prefectul Dan Nechifor trimite Corpul de Control la Spitalul Municipal Dorohoi

Corpul de Control al prefectului județului Botoșani verifică, în această săptămână, dacă Spitalul Municipal Dorohoi a avut relații contractuale cu firma Hexi Pharma, a declarat, marți, prefectul Dan Nechifor.

Acesta a dispus efectuarea controlului la unitatea sanitară din Dorohoi după ce a primit informații potrivit cărora spitalul ar fi achiziționat dezinfectanți de la Hexi Pharma, însă, imediat după scandalul național, ar fi comunicat autorităților că nu a avut, în ultimii trei ani, contracte cu compania lui Dan Condrea.

"Aștept cu nerăbdare rezultatele, pentru că din raportarea pe care a făcut-o comisia de la Primăria Dorohoi constituită în acest sens și inclusiv cele comunicate de Spitalul Municipal Dorohoi a reieșit faptul că respectiva unitate spitalicească nu a avut niciun contract încheiat cu firma Hexi Pharma", a declarat, într-o întâlnire cu presa, Dan Nechifor.

Raportul Corpului de Control ar putea fi finalizat la sfârșitul acestei săptămâni.

AGERPRES/(A—autor: Cristian Lupașcu, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker