Box: Bute a început cantonamentul din Filipine

Boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a început cantonamentul în Filipine, în vederea meciului cu argentinianul Roberto Bolonti, din luna decembrie.

''Prima zi în cantonamentul din Filipine la General Santos City, cartierul general al lui Manny Pacquiao'', a scris pugilistul român într-o rețea de socializare, postând și o fotografie în care apare lovind sacul de box.

Lucian Bute s-a pregătit câteva zile la Wild Card Boxing Club, din Hollywood (California), care aparține noului său antrenor, Freddie Roach, tehnician care îl pregătește și pe filipinezul Manny Pacquiao.

Bute (34 ani), care are 31 de victorii la profesioniști (24 prin KO) și 2 înfrângeri, va boxa cu Bolonti (35 ani) pe 6 decembrie, la Bell Centre din Montreal, într-un meci la categoria semigrea.

Pacquiao (35 ani), campion mondial de box la 8 categorii diferite, va lupta pe 22 noiembrie cu americanul Chris Algieri pentru titlul mondial WBO la categoria welter.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci