Brăila: A început amplasarea căsuţelor puse la dispoziţia comercianţilor pentru continuarea activităţii după închiderea pieţelor

Brăila: A început amplasarea căsuţelor puse la dispoziţia comercianţilor pentru continuarea activităţii după închiderea pieţelor

Primăria Brăila a început amplasarea căsuţelor din lemn, care vor fi puse gratuit la dispoziţia comercianţilor pentru continuarea activităţii, după închiderea pieţelor care funcţionează în spaţii închise, potrivit noilor restricţii impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19.

Zeci de producători şi comercianţi din Brăila au protestat duminică, în faţa Pieţei Mari din municipiu, împotriva închiderii pieţelor, iar primarul Brăilei, Marian Dragomir, venit în mijlocul lor, le-a propus comercianţilor ca soluţie pentru continuarea activităţii mutarea tarabelor în exteriorul pieţei şi oferirea gratuită a 40 de căsuţe din lemn, folosite în anii trecuţi pentru Târgul de Crăciun, care vor fi amplasate în parcarea Pieţei Mari şi vor fi branşate gratuit la curentul electric.

"Pentru cei care vând la tarabă sau la vitrină frigorifică în spaţiile închise, punem gratuit la dispoziţia lor căsuţe. Cum anul acesta nu vom organiza Târgul de Crăciun, le vom pune oamenilor la dispoziţie gratuit aceste căsuţe din lemn. De asemenea, cei care au rulote vor avea posibilitatea să şi le amplaseze tot în această zonă. Vom asigura branşament electric pentru ei la căsuţe, astfel încât să nu li se strice produsele de origine animală, pentru că este normal, oamenii aveau energie electrică în interior, trebuie să aibă şi în exterior. Vom asigura şi iluminat la căsuţe", a declarat Marian Dragomir.

Ca soluţie pentru continuarea activităţii de către comercianţii care au în interiorul pieţei magazine care se pot închide cu rulouri sau cu uşă, primarul a precizat că se aşteaptă o aprobare de la ISU pentru ca acestea să funcţioneze în regimul mall-urilor, atâta vreme cât tarabele şi vitrinele frigorifice vor fi scoase din piaţă.

Primarul Brăilei a mai anunţat, de asemenea, că vor fi ridicate rulourile în toate pieţele care permit acest lucru, pentru a le transforma în pieţe deschise în aer liber, iar în cazul Oborului 'se va analiza o posibilitate de deschidere cu respectarea prevederilor legale pentru zona de cereale şi furaje pentru animale'. AGERPRES / (A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...