Brăila: Prefectul a emis ordinul de suspendare a primarului municipiului, după ce acesta a fost arestat preventiv

Brăila: Prefectul a emis ordinul de suspendare a primarului municipiului, după ce acesta a fost arestat preventiv

Prefectul Brăilei, Nicu Olteanu, a emis ordinul de suspendare din funcție a primarului municipiului, Aurel Simionescu, după ce a fost informat oficial în legătura cu decizia Tribunalului Galați de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

"Este un ordin care constată suspendarea mandatului primarului Aurel Simionescu, emis ca urmare a înștiințării Tribunalului Galați, privind arestarea preventivă a primarului Simionescu. Ordinul constată suspendarea de drept a mandatului și are efecte până la data încetării situației în cauză, respectiv până când se va ridica măsura arestului preventiv', a declarat luni, pentru AGERPRES, prefectul Nicu Olteanu.

Magistrații Tribunalului Galați au admis, la 5 februarie, solicitarea DNA privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului municipiului Brăila, Aurel Simionescu și a fostului director economic în Primăria Brăila, Stoica Anghelescu, în prezent consilier personal al primarului.

Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu și schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.

Potrivit unui comunicat DNA, în cursul anului 2010, Aurel Simionescu, în calitate de ordonator principal de credite și responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul lui Stoica Anghelescu, în calitate de director executiv al Direcției Finanțelor Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Brăila, a schimbat, cu intenție, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 2 642 179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15 703 464 lei primiți ca primă tranșă de prefinanțare din fonduri europene, în cadrul proiectului "Modernizare Bulevardul Dorobanților, municipiul Brăila". Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv ("Învățământ", "Locuințe, servicii dezvoltare publică" etc.).

De asemenea, cei doi inculpați au avizat și aprobat documentația de atribuire a contractului de modernizare a bulevardului către asocierea de firme care propusese suma de 99 992 906,29 lei pentru executarea lucrărilor, cauzând prin aceasta vătămarea intereselor legitime ale ofertantului clasat pe locul al 2-lea, care a acumulat cel mai mare punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul în evaluarea ofertelor și care ofertase pentru lucrări suma de 65.648.502,88 lei.

Prin acțiunile celor doi inculpați, a fost produs Primăriei Brăila un prejudiciu de 39 829 735,31 lei, din care 24 985 162,27 lei reprezentând finanțare nerambursabilă primită de la Ministerul Dezvoltării în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională și 14.844.572,66 lei prejudiciu adus bugetului local al municipiului Brăila.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...