Braşov: Tânăr de 17 ani, arestat pentru un omor comis în noaptea de Anul Nou, în Ticuşu Vechi

Braşov: Tânăr de 17 ani, arestat pentru un omor comis în noaptea de Anul Nou, în Ticuşu Vechi

Un tânăr de 17 ani a fost arestat preventiv fiind bănuit că ar fi autorul unui omor, comis în noaptea de Anul nou, în satul Ticuşu Vechi.

Minorul a fost, iniţial, cercetat pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, însă fapta a fost reîncadrată ca omor, după ce victima, un bărbat de 35 de ani, a murit, a doua zi, în spital.

"La data de 1 ianuarie, în jurul orei 04,40, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Hoghiz au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la existenţa unei stări conflictuale, între mai multe persoane, pe raza localităţii Ticuşu Vechi. (...) Din cercetările efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între doi tineri, în vârstă de 17 ani, şi doi bărbaţi, în vârstă de 33 ani şi 35 ani, din localitatea Ticuşu Vechi, ar fi izbucnit un conflict verbal spontan. Ulterior, cei doi bărbaţi, în vârstă de 33 ani şi 35 ani, ar fi fost agresaţi fizic de către cei doi tineri, cu obiecte contondente din material lemnos, ambii bărbaţi fiind transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", se arată într-un comunicat al IPJ Braşov.

Conform sursei citate, iniţial, poliţiştii au întocmit dosar penal în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea şi abia ulterior, după ce, în 2 ianuarie, bărbatul de 35 de ani a decedat, dosarul penal constituit a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie, fiind efectuată reîncadrarea faptei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

În baza probatoriului administrat în cauză, unul dintre cei doi tineri în vârstă de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în 3 ianuarie instanţa a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a acestuia. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

3 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

4 VIDEO Voi ați văzut ce se întâmplă cu mașinile electrice în Germania?

5 „Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”