BREAKING Asta urmează?/Un sistem masiv de curenți oceanici se comportă extrem de ciudat, iar cercetătorii cred că Europa va fi afectată
Un sistem masiv de curenți oceanici care se rotesc în Atlanticul de Nord se comportă extrem de ciudat, posibil pentru că se apropie de punctul de colaps, arată o nouă analiză a cochiliilor de scoici.
Curentul subpolar al Atlanticului de Nord joacă un rol-cheie în transportul căldurii către emisfera nordică și face parte dintr-o rețea mult mai mare de curenți oceanici numită Circulația Meridională Rotativă a Atlanticului (AMOC). Însă noi dovezi sugerează că acest vârtej subpolar și-a pierdut stabilitatea încă din anii 1950, ceea ce înseamnă că circulația sa ar putea slăbi substanțial în următoarele decenii, până la colaps, arată cercetătorii într-un studiu publicat săptămâna aceasta în revista Science Advances.
„Este extrem de îngrijorător”, a declarat pentru Live Science autoarea principală a studiului, Beatriz Arellano Nava, cercetător la Universitatea din Exeter, Marea Britanie.
„Trebuie să înțelegem mai multe despre impactul slăbirii bruște a unui curent subpolar. Dar ceea ce știm până acum din puținele studii publicate este că va aduce mai multe evenimente meteorologice extreme, în special în Europa și, de asemenea, schimbări în modelele globale de precipitații”, a adăugat ea.
Vârtejul subpolar al Atlanticului de Nord este o ramură a curentului oceanic Atlantic de Nord (AMOC), dar poate traversa un punct de colaps independent de rețeaua gigantică de curenți. Rezultatele climatice pentru Europa, în special, ar fi similare cu cele care ar fi declanșate de un colaps al AMOC, deși ar putea fi mai puțin intense deoarece AMOC este mult mai mare, a spus Arellano Nava. Cu toate acestea, „chiar dacă consecințele nu sunt la fel de catastrofale ca în cazul unui colaps al AMOC, o slăbire a vârtejului subpolar poate avea impacturi climatice substanțiale”, a avertizat ea.
Cercetările anterioare sugerează că AMOC s-ar putea prăbuși în viitorul apropiat, deoarece principalul său motor - o cascadă de apă densă de la suprafața oceanelor până pe fundul apei- se defectează. Această cascadă, care până acum era formată din apă extrem de rece și sărată, este diluată de apa topită și încălzită de creșterea temperaturilor globale, ceea ce înseamnă că apa în unele locuri nu mai este suficient de densă pentru a se scufunda corespunzător. (Apa rece și sărată este mai densă decât apa mai caldă și mai puțin sărată.)
O soartă similară este așteptată și pentru gyrul subpolar al Atlanticului de Nord, care se bazează, de asemenea, pe scufundarea apei de suprafață pe fundul oceanului. O cascadă de apă densă în centrul gyrului menține curenții rotativi în mișcare, a spus Arellano Nava. Dar sistemul este, de asemenea, parțial acționat de vânt, așa că un colaps complet este puțin probabil, a spus ea.
Curentul subpolar al Atlanticului de Nord este o ramură a AMOC, așa că un colaps al AMOC ar implica automat o slăbire dramatică a acestuia. În schimb, o slăbire a curentului subpolar nu înseamnă automat că AMOC s-a prăbușit, a spus Arellano Nava.
„Curentul subpolar poate slăbi brusc fără ca AMOC să se prăbușească. Asta s-a întâmplat în timpul tranziției către Mica Eră Glaciară, care a avut loc în secolele al XIII-lea și al XIV-lea”, a explicat cercetătoarea.
Mica Eră Glaciară, care a durat din jurul anului 1250 până la sfârșitul anilor 1800, este una dintre cele mai reci perioade înregistrate în emisfera nordică de la sfârșitul ultimei ere glaciare. Temperaturile medii au scăzut cu aproximativ 2 grade Celsius, înghețând râurile și porturile din Europa și America de Nord în timpul iernii, declanșând crize agricole și aruncând societatea medievală în haos, potrivit The New Yorker. Deși factori precum erupțiile vulcanice și activitatea solară redusă au contribuit la inițierea Micii Ere Glaciare, se crede că vârtejul subpolar al Atlanticului de Nord a jucat un rol major.
Din cauza schimbărilor climatice, condițiile sunt mult diferite acum față de cum erau în secolul al XIII-lea, așa că oamenii de știință nu știu dacă o altă Mică Eră Glaciară este posibilă, a spus Arellano Nava.
Pentru noul studiu, Arellano Nava și colegii săi au analizat seturi de date existente derivate din cochiliile a două specii de scoici care trăiesc în Atlanticul de Nord: Arctica islandica și Glycymeris glycymeris. Scoicile înregistrează informații despre ocean în cochiliile lor pe măsură ce cresc; de exemplu, absorb diferite forme de elemente precum oxigenul, care pot oferi cercetătorilor indicii despre procesele oceanice care au avut loc de-a lungul timpului.
„Prin înregistrările de la scoici, avem o datare pentru fiecare dintre straturi. Sunt ca inelele de copaci, dar în ocean”, a spus Arellano Nava.
Cercetătorii au compilat 25 de seturi de date pentru a construi o imagine de înaltă rezoluție a vârtejului subpolar al Atlanticului de Nord din ultimii 150 de ani. Aceștia au descoperit două semnale puternice de instabilitate. Cel mai recent este în curs de desfășurare și sugerează că vârtejul subpolar se apropie de un punct de cotitură ca urmare a încălzirii globale, ceea ce susține observațiile și cercetările anterioare, a spus Arellano Nava.
Însă celălalt semnal a fost o surpriză totală, a spus ea. Datele au relevat că vârtejul subpolar a fost instabil timp de câțiva ani în perioada premergătoare schimbării regimului din Atlanticul de Nord din anii 1920. Acest eveniment a fost caracterizat de intensificarea curenților din vârtej. Cronologia sugerează că perioada de instabilitate ar fi putut reflecta recuperarea curentului subpolar după colapsul din Mica Eră Glaciară, a spus Arellano Nava.
„A trebuit să se intensifice din nou la un moment dat, dar nu avem dovezi complete, deoarece nu am analizat aceste mecanisme”, a spus ea.
