BREAKING CCR a amânat decizia pe patru din cele cinci legi pentru care guvernul și-a asumat răspunderea, între care cea privind pensiile magistraților

BREAKING CCR a amânat decizia pe patru din cele cinci legi pentru care guvernul și-a asumat răspunderea, între care cea privind pensiile magistraților

Judecătorii Curții Constituționale au respins miercuri contestațiile împotriva legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome și au amânat pentru 8 octombrie decizia privind celelalte patru legi adoptate de vuvern prin asumarea răspunderii.

Contestațiile împotriva celor a legilor din pachetul II de măsuri fiscale au fost depuse de AUR, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat legea privind pensionarea magistraților.

Într-un comunicat de presă emis după ședința de astăzi care a durat aproximativ o oră și jumătatea, CCR a transmis că amână pronunțarea pe 4 dintre legi și că a respins sesizările împotriva uneia dintre legi.

Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonom, care a trecut de CCR, va merge acum pe masa președintelui Nicușor Dan care are posibilitatea să o promuige, să o întoarcă în Parlament sau să o atace la rândul său la CCCR.

Sesizările la CCR

Parlamentarii opoziției au depus sesizare la CCR în legătură cu cele patru proiecte pentru care au și inițiat cele patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, care în final au picat :

  • Proiectul de lege care prevede o serie de măsuri în domeniul Sănătății
  • Proiectul de lege privind guvernanța corporativă
  • Proiectul de lege privind reforma din ASF,ANCOM și ANRE
  • Proiectul de lege privind măsurile fiscale

Opoziția AUR, POT și SOS România a depus câte două sesizări pentru fiecare dintre cele patru proiecte enumerate anterior (o sesizare din partea senatorilor, o altă sesizare din partea deputaților – pe fiecare proiect), de aceea sunt în total nouă sesizări pe care judecătorii CCR trebuie să le dezbată.

La rândul ei, Curtea Supremă a atacat la CCR legea privind reformarea pensiilor magistraților.

Premierul Ilie Bolojan a dat de înțeles cu mai multe ocazii că dacă legea privind modificările aduse la pensiile magistraților pică la CCR, atunci va demisiona, spunând că Guvernul pe care îl conduce nu va mai avea legitimitatea de a impune și alte reforme.

„Când ai un proiect important care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că Guvernul mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”, a răspuns Bolojan, într-o conferință de presă.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Imagini care dau fiori de la Moscova, după un nou atac cu drone al Ucrainei...

2 Da, e de la USR. Practic, e de la cine o pune pe o listă, pe o funcție, pe ceva...

3 „Agent Cornetto”, femeia-cameleon din anturajul lui Putin, reapare deghizată în muncitoare de fabrică

4 Planurile secrete ale Rusiei și Ungariei de a distruge România. Ajutorul neașteptat primit de români și mareșalul care a salvat România

5 BREAKING Lek Colaj, unul dintre cei mai temuți traficanți de droguri din Europa, ar fi fost reținut la Iași