BREAKING Cum arată Guvernul Orban după consultările cu președintele. Numele vor fi votate în BPN al PNL

BREAKING Cum arată Guvernul Orban după consultările cu președintele. Numele vor fi votate în BPN al PNL

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a definitivat lista miniștrilor pe care îi va propune în Guvernul monocolor PNL pe care intenționează să îl conducă dacă va obține votul de învestitură al Parlamentului.

Fiecare nume din viitorul Cabinet a fost discutat și aprobat și de președintele Klaus Iohannis, o ultimă întâlnire pe acest subiect între liderul PNL și șeful statului având loc chiar în această dimineață.

Lista miniștrilor și programul de guvernare urmează să fie supuse aprobării liderilor liberali, care se vor reuni în ședința Biroului Politic Național (BPN) începând cu ora 13:00. Ulterior, Ludovic Orban va depune la Parlament cele două documente în vederea dezbaterii și votului într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului care ar putea avea loc săpmâna viitoare sau chiar, potrivit social-democraților, peste două săptămâni.

Componența Guvernului Orban:

Prim-ministru – Ludovic Orban

Vicepremier – Raluca Turcan

Ministerul Educației și Cercetării – Monica Anisie (președinta PNL Sector 2, profesoară de liceu)

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil Popescu (deputat PNL, inginer)

Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu (consilier prezidențial, diplomat de carieră)

Ministerul Apărării – Nicolae Ciucă (general, șeful Statului Major al Apărării)

Ministerul Muncii – Violeta Alexandru (președinta PNL București, ministru pentru Dialog Social în Guvernul Cioloș)

Ministerul Dezvoltării Regionale – Ionuț Ștefan (deputat PNL, inginer electromecanic)

Ministerul Mediului – Costel Alexe (președintele PNL Iași, doctor în climatologie și meteorologie)

Ministerul Infrastructurii (Transporturi + Comunicații) – Lucian Bode (deputat PNL, ministru al Economiei în Guvernul Ungureanu)

Ministerul Finanțelor Publice – Florin Cîțu (liderul senatorilor PNL, finanțist)

Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu (deputat PNL, fost ministru al Justiției în guvernele Tăriceanu și Boc)

Ministerul Agriculturii – Adrian Oros (deputat PNL, doctor în medicină veterinară)

Ministerul Sănătății – Victor Costache (șeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică la Spitalul European Polisano din Sibiu)

Ministerul Afacerilor Interne – Marcel Vela (senator PNL, absolvent de studii politehnice și juridice)

Ministerul Fondurilor Europene – Sorin Maxim (directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest)

Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu (deputat PNL, jurnalist și actor)

Ministerul Tineretului și Sportului – Cristinel Romanescu (deputat PNL, vicepreședintele Federației Europene de Tenis de Masă)

Secretariatul General al Guvernului – Gabriel Andronache (deputat PNL, jurist)


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...