BREAKING Curtea Supremă a admis solicitarea Secției Speciale de retragere a apelului în dosarul de corupție al lui Hrebenciuc!

BREAKING Curtea Supremă a admis solicitarea Secției Speciale de retragere a apelului în dosarul de corupție al lui Hrebenciuc!

BREAKING Curtea Supremă a admis solicitarea Secției Speciale de retragere a apelului în dosarul de corupție al lui Hrebenciuc! Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis miercuri solitarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) de retragere a apelului făcut de DNA în dosarul de corupție în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat în primă instanță la 2 ani de închisoare cu executare, relatează  G4Media.ro .

 Procesul va continua, dar se va judeca exclusiv apelul făcut de fostul demnitar social-democrat, ceea ce înseamnă că pedeapsa maximă pe care o poate primi acesta va fi de 2 ani de închisoare cu executare. De asemenea, Hrebenciuc ar putea fi achitat sau pedeapsa i-ar putea fi redusă.

De asemenea, fostul ministru PNL al Justiției Tudor Chiuariu, și el inculpat în dosar, rămâne achitat definitiv, așa cum a decis instanța de fond.

Secția specială de investigare a magistraților (SIIJ), condusă de Gheorghe Stan, a anunțat la termenul din 13 mai de la Înalta Curte că renunță la apelul din procesul de corupție în care Viorel Hrebenciuc fusese condamnat la doi ani de închisoare în primă instanță. La acel moment, a fost o decizie fără precedent.

Procurorul de ședință, reprezentant al Parchetului General, a arătat că decizia luată de procurorul-șef al Secției Speciale este supusă controlului ierarhic și a solicitat instanței sa amâne discuția pentru a aștepta un punct de vedere al procurorului general. Judecătorii au acceptat cererea și au stabilit reluarea procesului pe 12 iunie.

Ulterior, într-o adresă trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), după ce i s-au cerut explicații, Gheorghe Stan a făcut trimitere doar la baza legală pentru decizia de retragere a apelului, fără să ofere alte argumente care să justifice acțiunea, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Mai exact, șeful SIIJ a invocat prevederea din Ordonanța de Urgență 7, promovată de fostul ministru Tudorel Toader, potrivit căreia: “Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la „procurorul ierarhic superior” în cazul infracțiunilor de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin acesta se înțelege procurorul șef al secției, inclusiv în cazul soluțiilor dispuse anterior operaționalizării acesteia.” Astfel, s-a creat posibilitatea ca această Secție să retraga apelurile în dosarele preluate de la alte parchete.

Surse judiciare au mai precizat că procurorul general interimar a trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție punctul de vedere al Ministerului Public, prin care se solicită menținerea apelului și continuarea procesului.

Întrebați despre motivele concrete care au stat la baza deciziei lui Gheorghe Stan, reprezentanții SIIJ au refuzat să ofere un răspuns presei, susținând că ”se exceptează de la liberul acces al cetățenilor <<informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicarea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces>>, informațiile solicitate nu vă pot fi comunicate”.

În primă instanță, Hrebenciuc fusese condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Dacă va rămâne cu această condamnare, din acești doi ani, lui i se va scădea perioada petrecută în arest preventiv și arest la domiciliu. Potrivit surselor G4Media.ro, Hrebenciuc ar mai avea de făcut o lună de închisoare, maximum două, având în vedere că se deduce perioada arestului preventiv și că se scade pedeapsa pe motive de vârsta și boală.

Atât Gheorghe Stan, cât și Viorel Hrebenciuc și-au desfășurat mare parte din activitate în Bacău.

Gheorghe Stan, care conduce Secția specială pentru investigarea magistraților (SIIJ), a fost numit judecător la CCR din partea Camerei Deputaților, la propunerea PSD.



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

5 VIDEO București 2024...