BREAKING Legea privind plata pensiilor private este neconstituțională

BREAKING Legea privind plata pensiilor private este neconstituțională

Curtea Constituțională a admis sesizările depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție și de AUR pe Legea privind plata pensiilor private. Actul normativ prevede că, după pensionare, românii vor putea retrage din fondurile private de pensii maximum 30% din sumă, iar restul banilor se vor putea plăti lunar timp de cel mult 8 ani.

Anterior, magistrații au amânat de două ori pronunțarea pe aceste obiecții de neconstituționalitate, atât pe 5 noiembrie, cât și pe 12 noiembrie.

Pe 8 octombrie, legea pensiilor private, care stabilește cum vor putea fi retrași banii din Pilonul II și III, a trecut de votul final al Parlamentului. La vot, în plenul Camerei Deputaților, POT s-a abţinut să voteze proiectul de lege, iar parlamentarii AUR au votat „împotrivă”.

Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament și prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II, pilonul obligatoriu administrat privat, vor primi inițial doar 30% din sumă, iar restul eșalonat pe opt ani și, prin excepție, bolnavii cu afecțiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Atât AUR, cât și judecătorii Instanței supreme au sesizat CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private.

Cum argumentează ICCJ sesizarea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat CCR referitor la Legea privind plata pensiilor private, argumentând că sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanţilor, în timp ce administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a dispune de aceste active.

ICCJ a arătat că limitarea valorii pensiei lunare aferente pensiei de tip retragere programată la valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii, respectiv determinarea valorii pensiei lunare aferente pensiei viagere exclusiv de către furnizor, măsuri care se aplică atât cu privire la pensiile administrate privat (Pilonul II), dar şi în ceea ce priveşte pensiile facultative (Pilonul III), „reprezintă o ingerinţă nejustificată asupra dreptului de proprietate şi libertăţii contractuale care produce un dezechilibru grav al intereselor în concurs, aspect de natură să contravină prevederilor constituţionale”.

Magistraţii au susţinut că, „în lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este de acord nici cu soluţia ca plata pensiilor să nu fie făcută de fondurile de pensii.

Magistraţii au argumentat că participanţii la fondurile de pensii şi-au constituit economiile şi şi-au planificat viitorul financiar în baza cadrului legal existent, care garanta proprietatea individuală şi caracterul privat al activelor personale.

De asemenea, ICCJ consideră că participantul la un fond de pensii este proprietarul exclusiv al activului personal din contul său, format ca urmare a contribuţiilor plătite.

Înalta Curte a transmis că justificările invocate în expunerea de motive – creşterea sumelor acumulate şi perspectiva valurilor de pensionare după 2030 – nu demonstrează existenţa unei disfuncţionalităţii şi nu legitimează restrângerea exercitării dreptului de proprietate şi a libertăţii contractuale.

AUR: O încălcare vădită atât a încrederii românilor

La rândul său, AUR a sesizat CCR în legătură cu Legea privind plata pensiilor private, considerând că „prin acest proiect, Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III!”.

În opinia reprezentanţilor AUR, cei care sunt adevăraţii beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor care vor încasa comisioane de 0,21%-0,27%, câştigând cât mai mulţi bani dacă aceştia rămân cât mai mult timp în conturi, dar principalul câştigător este statul român care „a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriaşe”.

AUR consideră că sistemul de pensii a funcţionat timp de aproape două decenii cu reguli clare, iar românii au contribuit cu încredere la el pentru a-şi asigura o pensionare liniştită.

„Acum, ceea ce vedem este o încălcare vădită atât a încrederii românilor, cât şi o preluare ilegitimă a controlului asupra sumelor de bani şi o pedepsire a celor care au muncit cinstit şi au pus bani deoparte. În loc să ofere siguranţă, legea adoptată reduce controlul pe care românii îl au asupra propriilor bani şi generează un precedent periculos: regulile pot fi schimbate oricând, chiar înainte de a-ţi primi drepturile pentru care ai contribuit o viaţă. Practic, Guvernul îţi transmite că, de fapt, banii tăi nu mai sunt ai tăi”, a argumentat AUR.


Citește și:

populare
astăzi

1 Traian Simionca, primarul PSD din Livezile, reținut pentru viol după ce a agresat sexual o angajată chiar în biroul lui

2 Pe ăstea le-au epuizat, ce urmează? / „Rezervele sovietice infinite” sunt un mit care se destramă

3 „Cât de prost trebuie să fii!” / Doi români filmați alergând pe pistă după un avion Wizz Air, după ce au spart un buton de urgență

4 „Ucraina va fi a noastră în întregime în maxim doi ani. Deja se lucrează la programe de urgență de reabilitare psihologică a populației”

5 VIDEO „Nu-mi vine să cred ce văd” / Cum arată Lacul Vidraru după ce nivelul apei a scăzut cu peste 100 de metri