BREAKING Prima rundă negocieri între Parlament și Consiliu privind-o pe Kovesi s-a încheiat fără niciun rezultat. Următoarea discuție, pe 27 martie

BREAKING Prima rundă negocieri între Parlament și Consiliu privind-o pe Kovesi s-a încheiat fără niciun rezultat. Următoarea discuție, pe 27 martie

Prima rundă negocieri între Parlament și Consiliu privind-o pe Laura Codruța Kovesi s-a încheiat fără niciun rezultat. Următoarea discuție va avea loc pe 27 martie.

Prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii privind nominalizarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European s-a încheiat miercuri fără a se ajunge la un rezultat, au declarat surse europene pentru G4Media.ro . Următoarea rundă de negocieri va avea loc săptămâna viitoare, pe 27 martie.

”Cel care a plecat de la aceste discuții sub presiune a fost Consiliul, nu Parlamentul”, a explicat un oficial european pentru G4Media.ro . ”Era de așteptat să nu se ia o decizie din prima. Probabil vor mai urma câteva runde de negocieri, iar votul final din plenul Parlamentului ar putea avea loc până la finalul lunii aprilie”, a mai explicat acesta.

Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan a explicat ulterior cum au decurs negocierile: Consiliul a fost în defensivă, iar Parlamentul a spus foarte clar că în comiile CONT și LIBE a existat o procedură publică, transparentă și democratică de audiere și de stabilire a poziției Parlamentului, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură.

”Reprezentanții Parlamentului au întrebat reprezentanții Consiliului dacă au invitat candidații la dialog. De asemenea, reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență. Nu știm nici până astăzi ce s-a votat și ce mandate de negociere au fost. În plus, Parlamentul European dorește ca la negocierile viitoare să invităm și comitetul e selecție format din experți independenți care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziție. Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitații a comitetului. Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată”, a explicat Mureșan pe Facebook.

El a mai precizat că delegația Parlamentului European a fost condusă de europarlamentarul Claude Moraes și au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle și Judith Sargentini. Delegația Consiliului a fost condusă de Finlanda și au mai participat Portugalia și Croația.

”Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a mai explicat europarlamentarul PNL.

Amintim că secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz White, a declarat, vineri, într-un interviu pentru G4Media.ro, că Partidul Popular European (PPE) o susține mai departe pe Laura Corduța Kovesi la funcția de șef al Parchetului European, chiar dacă împotriva ei s-a deschis o a doua anchetă. ”Am niște semne de întrebare. Deodată, din senin, apar noi dosare. Am mai văzut și la alte guverne socialiste. E de ajuns”, a declarat secretarul general al PPE.

În cursa pentru șefia Parlamentului European au rămas două nume: Laura Codruța Kovesi, clasată  pe primul loc după votul din 26 februarie în comisiile LIBE (justiție, libertăți civile și afaceri interne) și CONT (control bugetar) din Parlamentul European și Francois Bohnert, clasat pe primul loc după votul ambasadorilor statelor membre UE din COREPER.

În cazul unui acord între cele două instituții europene (Parlament și Consiliu), numele viitorului șef al Parchetului ar urma să fie votat în plenul Parlamentului European, dar votul este, în acest caz, o simplă formalitate.

Laura Codruța Kovesi a fost pusă joi, 7 martie, sub învinuire într-un al doilea dosar, acuzată fiind că a condus un grup infracțional organizat în interiorul DNA. Anunțul a fost făcut chiar de fosta șefă a DNA la ieșirea de la Secția specială de investigare a magistraților, unde a stat cinci ore. Ea a fost citată în dosarul deschis de procuroarea Adina Florea în urma unui denunț făcut de fugarul Sebastian Ghiță, privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale