
BREAKING Savonea, singurul candidat în cursa pentru șefia Curții Supreme după ce CSM a declanșat procedura de selecție cu 4 luni înainte, deși legea spune că trebuie cu 2 luni în avans!
UPDATE Ora 16.07: CSM a făcut publică lista candidaților pentru șefia Înaltei Curți. Lia Savonea este singurul candidat înscris.
Știrea inițială:
Judecătoarea Lia Savonea de la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-a înscris în cursa pentru șefia instituției, a confirmat chiar ea pentru G4Media.ro. Termenul limită de depunere a candidaturilor a fost luni, 16 iunie 2025. Nu e clar dacă Savonea are vreun contracandidat, dar CSM va face azi publică lista candidaturilor depuse.
De ce este important postul de preşedinte al Instanţei supreme
Potrivit legii de organizare judecătorească, președintele ÎCCJ este ordonator pricipal de credite și gestionează bugetele instanțelor. În plus, șeful ÎCCJ propune Colegiului de conducerea înființarea de completuri specializate.
Șeful ÎCCJ poate face parte și dintre judecătorii anume desemnaţi să emită mandate de siguranţă naţională pentru SRI.
Cine e judecătoarea Lia Savonea
Este fosta șefă a CSM și ex-președinte al Curții de Apel București.
Numele Liei Savonea a fost asociat cu rețeaua Voicu din justiție. În 2009, procurorii DNA au demantelat o rețea de politicieni, afaceriști și magistrați de la Înalta Curte, coordonată de fostul senator PSD Cătălin Voicu. Acesta a fost condamnat la 7 ani de detenție cu executare pentru corupție. Soțul Liei Savonea, avocatul Mihai Savonea, avea cabinetul de avocatură în aceeași clădire cu fostul senator și avocat Cătălin Voicu și cu avocatul Cezar Bivolaru, unul dintre apărătorii lui Marian Vanghelie.
Ajunsă la CSM în 2016, Lia Savonea a devenit în scurt timp percepută drept eminența cenușie a Consiliului și, în special, a Secțiilor pentru judecători și în materie disciplinară pentru judecători. Aceste secții au decis promovările magistraților în funcții de conducere și sancționarea disciplinară a mai multor magistrați incomozi precum Cristi Danileț, Daniela Panioglu, Crina Muntean, etc.
Lia Savonea a fost considerată liderul grupării antireformiste din CSM care a justificat modificările PSD la legile Jusiției pe vremea lui Dragnea, a impus procurorii Secției speciale și șeful Inspecției judiciare, care au hărțuit magistrații incomozi.
În 2023, Savonea a promovat la ÎCCJ în urma unui interviu chiar dacă fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a arătat că a condamnat un bărbat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu nepoata lui de 13 ani, justificând că fetița și-a dat consimțământul. Vezi aici.
La ÎCCJ, judecătoarea Savonea a făcut parte din completul care a anulat decizia definitivă de condamnare pentru omor în cazul lui Mario Iorgulescu şi a dispus rejudecarea lui pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului rutier soldat cu moartea unui tânăr
Savonea a făcut parte şi din completul care a arestat-o pe avocata din Arad suspectată că ar fi comandat asasinarea propriului tată, deşi o judecătoare de la Curtea de Apel respinsese iniţial propunerea procurorilor.