Plenul Senatului a decis, miercuri, cu unanimitate (81 de voturi), amânarea intrării în vigoare a pensionării anticipate a magistraților cu doi ani, până la 1 ianuarie 2022. În același timp, Guvernul a aprobat marți seară proiectul legii pe justiție pentru care vrea să își angajeze răspunderea în Parlament și care prevede o amânare a acestei reglementări până la 1 ianuarie 2021, scrie G4Media .

Senatul este for decizional.

Pensionarea anticipată a magistraților după doar 20 de ani de activitate a fost introdusă de către PSD, ALDE și UDMR în timpul modificărilor aduse legilor justiției.

Prorogarea termenului referitor la intrarea în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor până la 1 ianuarie 2022 a fost decisă marți în Comisia juridică a Senatului. De asemenea, senatorii jurişti au decis să proroge pentru 1 ianuarie 2021 termenul de la care numărul judecătorilor în completurile inferioare va creşte de la doi la trei, relatează Agerpres.

Cele două modificări au fost făcute prin amendamente aduse proiectului de lege pentru aprobarea OUG 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Raportul de admitere cu cele două amendamente a fost adoptat în Comisia juridică cu majoritate de voturi pentru, fiind exprimată o singură abţinere.

Dezbaterea celorlalte două ordonanţe privind legile Justiţiei care vizează, printre altele, modificări legate de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii (OUG 7/2019 şi OUG 12/2019), au fost amânate pentru luna februarie, la începutul viitoarei sesiuni parlamentare.

În același timp, Guvernul a adoptat în ședința de marți  proiectul legii privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea în anul 2020 , pentru care vrea să-și asume răspunderea în Parlament.

Prin acest proiect, intrarea în vigoare a pensionării anticipate se amână până la data de 1 ianuarie 2021. Tot până la aceeași dată se prorogă și termenul de la care numărul judecătorilor în completele inferioare va creşte de la doi la trei.