BREAKING Un ofițer a fost reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev de la Școala de Poliție din Câmpina

Un dosar penal pentru tentativă de viol a fost deschis, vineri, după ce anchetatorii au fost sesizaţi de către conducerea Şcolii de agenţi de poliţie Câmpina. Reclamaţia a fost depusă de un cursant în vârstă de 20 de ani. Un bărbat de 49 de ani a fost reţinut. El nu este cadru didactic, dar este angajat al Ministerului de Interne.

UPDATE: Reclamaţia privind tentativa de viol a are la baza sesizarea venită din partea unui cursant, bărbat, în vârstă de 20 de ani, au precizat surse din anchetă.

Bărbatul suspectat nu este cadru didactic în şcoala de agenţi de poliţie, însă este angajat al acesteia şi are o funcţie în Ministerul Afacerilor Interne.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut vineri, 26 decembrie, de polițiștii prahoveni sub suspiciunea de tentativă de viol.

Bărbatul în cauză ar fi ofițer la Școala de Poliție din Câmpina, iar tentativa de viol ar fi fost comisă asupra unui elev al școlii, potrivit surselor G4Media.

La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigații Criminale se efectuează cercetări, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol, sub supraveghere Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanții unei instituții de învățământ postliceal, din Câmpina.

„Din primele cercetări efectuate, se confirmă existența unei infracțiuni de tentativă la infracțiunea de viol.
Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 49 de ani, a fost condusă la sediul unității de parchet competente, în vederea audierii”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Față de bărbatul de 49 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, urmând să fie analizată oportunitatea luării unei alte măsuri preventive.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR