Brexit: Berlinul avertizează Londra cu privire la consecinţele absenţei unui acord comercial asupra economiei britanice

Ministrul german al finanţelor, Olaf Scholz, a avertizat sâmbătă Regatul Unit asupra consecinţelor unui eşec al negocierilor cu Uniunea Europeană cu privire la un acord comercial după Brexit, potrivit AFP.

O situaţie nereglementată ar avea "consecinţe foarte semnificative pentru economia britanică", a apreciat el în cursul unei întâlniri cu presa la Berlin, după o reuniune a miniştrilor finanţelor din UE.

În schimb, el se aşteaptă ca Europa să fie în măsură să-i facă faţă "după pregătirile care au fost deja efectuate".

Ministrul german a afirmat totuşi că speră în continuare la discuţiile cu Londra "să se ajungă la un rezultat pozitiv".

La rândul său, comisarul european al afacerilor economice, Paolo Gentiloni, de asemenea prezent la Berlin, a declarat că revine Londrei responsabilitatea de a "restabili încrederea" cu UE.

"În orice caz, noi suntem pregătiţi să facem faţă oricărui rezultat negativ extraordinar al acestei discuţii", a adăugat fostul premier italian.

După ieşirea oficială a Regatului Unit din UE la 31 ianuarie, britanicii şi blocul comunitar au început negocieri asupra viitoarelor lor relaţii comerciale şi securitare.

Dar convorbirile trenează de mai multe luni şi acordul comercial între cele două părţi, care ar urma să permită evitarea reintroducerii taxelor vamale, pare dificil de concretizat.

În timp negocierile pentru a se evita un "no deal" la 1 ianuarie rămân în impas, Londra a imputat Bruxellesului originea disputei care a tensionat o nouă sesiune de negocieri săptămâna trecută. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker