Brexit: David Cameron nu regretă referendumul, dar se gândeşte la el ''în fiecare zi''

Brexit: David Cameron nu regretă referendumul, dar se gândeşte la el ''în fiecare zi''

David Cameron, care va rămâne în istorie ca premierul britanic din cauza căruia a apărut Brexitul, a afirmat că nu regretă că a organizat referendumul privind ieşirea din Uniunea Europeană, dar se gândeşte "în fiecare zi" la consecinţele acestuia, relatează vineri AFP.

El este cel care, în 2013, a promis această consultare populară pentru a încerca să liniştească aripa eurosceptică a formaţiunii sale conservatoare şi în faţa ascensiunii partidului eurofob şi anti-imigranţi UKIP, condus de Nigel Farage.

"Mă gândesc la asta în fiecare zi (...) şi faptul că noi am pierdut şi toate consecinţele (...) şi sunt profund îngrijorat de ce ne va rezerva viitorul", a declarat fostul lider conservator într-un interviu pentru cotidianul The Times, înainte de publicarea, joi, a memoriilor sale, For the Record.

Este pentru prima dată când David Cameron a vorbit în detaliu despre acest subiect după retragerea sa de pe scena politică în urma referendumului.

Regatul Unit a votat 52% în favoarea Brexitului în iunie 2016, dar problema continuă să divizeze profund societatea britanică, la peste trei ani după această consultare şi cu mai puţin de 50 de zile până la scadenţă, la 31 octombrie.

Ţara s-a scufundat într-o criză politică, în timp ce negocierile cu Bruxellesul pentru a ajunge la un compromis de separare stagnează, lăsând să planeze spectrul unui "no deal" cu consecinţe posibil haotice pentru economia britanică.

"Este dureros pentru ţară şi dureros să vezi toate astea", a subliniat David Cameron, fost coleg de studii cu actualul premier Boris Johnson la colegiul privat Eton, pepinieră elitei britanice.

L-au cuprins regretele din această cauză? "Este ceea ce am încercat să fac în carte, să explic de ce consideram că este inevitabil", a povestit el. "Să organizez un referendum nu a fost o decizie pe care am luat-o uşor", a adăugat el, recunoscând că a suportat o "enormă presiune politică".

"Unele persoane nu mă vor ierta niciodată că am organizat referendumul. Altele că l-am organizat şi l-am pierdut", a admis David Cameron. Dar sunt şi "toţi aceşti oameni care doreau referendumul, care doreau să iasă din UE şi care sunt mulţumiţi că o promisiune făcută a fost respectată".

În 2016, acest fost şef al guvernului a făcut campanie pentru rămânerea în Uniunea Europeană şi a demisionat pe fondul victoriei "da" la Brexit, după şase ani în funcţie. Ulterior, s-a retras din viaţa politică.

Un Brexit fără acord ar fi "rău", în opinia sa: "Chiar sper că nu se va întâmpla". David Cameron a ţinut să adauge că al doilea referendum nu poate fi exclus pentru ieşirea din criză, "deoarece suntem încolţiţi".AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...