Brexit: Recursul guvernului va fi soluționat în Curtea Supremă britanică (purtătoare de cuvânt)

Recursul guvernului britanic împotriva deciziei Înaltei Curți în ce privește planurile cabinetului de a declanșa Brexit-ul va fi soluționat de Curtea Supremă a țării, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a prim-ministrului Theresa May, subliniind că nu este vorba despre o dispută referitoare la legislația Uniunii Europene, transmite Reuters.

* Theresa May trebuie să obțină acordul parlamentului înaintea începerii negocierilor pe tema Brexitului

'Înainte de orice altceva (...) pasul următor va fi să înaintăm recurs, iar Curtea Supremă să audieze cazul', le-a declarat purtătoarea de cuvânt reporterilor.

'Cazul se referă la o chestiune legată de dreptul constituțional din Marea Britanie, nu la un punct în litigiu din dreptul comunitar. Nu despre asta este vorba, așa încât așteptarea este ca acest caz să fie decis de Curtea Supremă', a explicat ea.

Înalta Curte de la Londra a decis joi că guvernul britanic trebuie să obțină acordul parlamentului pentru declanșarea oficială a 'divorțului' de Uniunea Europeană, ceea ce ar putea întârzia planurile cabinetului condus de Theresa May de a invoca Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona până la finalul lui martie 2017.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India