Brexit: Regatul Unit preia ''controlul deplin'' de la UE la 1 ianuarie, anunţă premierul Boris Johnson

Regatul Unit îşi va relua la 1 ianuarie controlul deplin asupra banilor noştri, frontierelor noastre şi legilor noastre, a declarat miercuri premierul britanic Boris Johnson, referitor la perioada de tranziţie care se încheie la finalul acestui an, transmite Reuters.

''Această ţară nu doar a părăsit Uniunea Europeană, dar la 1 ianuarie ne vom relua controlul integral asupra banilor noştri, asupra frontierelor noastre şi asupra legilor noastre'', a declarat Johnson în parlament, repetând o formulă care l-a ajutat să câştige alegerile anul trecut.

Runda de negocieri desfăşurată săptămâna trecută între Uniunea Europeană şi Londra, ultima programată, nu a reuşit să soluţioneze toate problemele rămase în suspensie.

Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ liber - fără cote şi taxe vamale - Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană. Un dosar sensibil este şi cel referitor la pescuit.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Dacă un asemenea acord nu este convenit, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR