BREXIT Tot ce trebuie să știe românii despre regimul de vize și condițiile de călătorie dacă vor să meargă în Marea Britanie după 1 ianuarie

BREXIT Tot ce trebuie să știe românii despre regimul de vize și condițiile de călătorie dacă vor să meargă în Marea Britanie după 1 ianuarie

Românii vor putea intra în Marea Britanie pentru șederi de scurtă durată, adică în scop turistic sau în vizită, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, românii care vor să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare. Începând cu 1 ianuarie 2021, Regatul Unit își va asuma pe deplin statutul de stat terț în relația cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România, astfel că regimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii europeni, inclusiv pentru români, se vor schimba.

Regimul de vize și condițiile de călătorie pentru românii care vor să meargă în Marea Britanie începând cu 1 ianuarie:

  • Conform noilor reglementări anunțate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru șederi de scurtă durată - în scop turistic sau în vizită - pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, românii care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.
  • Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea în Marea Britanie se va putea face în baza pașaportului sau a cărții de identitate românești valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza pașaportului valabil - pașaport simplu electronic, pașaport simplu temporar.
  • Românii care intră sub incidența Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naționale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.
Românii care vor să meargă în Marea Britanie pentru o perioadă mai mare de șase luni (pentru a munci sau pentru studii) au nevoie, începând cu 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităților britanice. Autoritățile britanice au prevăzut două modalități pentru obținerea vizei, astfel:
  • Cetățenii români posesori ai unui pașaport simplu electronic pot obține viza online, prin accesarea paginii de internet  https://www.gov.uk/browse/visas-immigration . În cadrul acestui portal, solicitanții au la dispoziție un ghid conținând procedura detaliată de obținere a vizei. Persoanele care posedă un pașaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identității, utilizând o aplicație pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obținerea vizei nu se pot depune în baza cărții de identitate.
  • Cetățenii români care nu au pașaport simplu electronic și aplică în baza unui pașaport simplu temporar trebuie să depună documentația personal la centrul regional pentru vize din România - Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: București, sector 1, strada Buzești nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentației, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet  https://pos.tlscontact.com/bbu_en .
Autoritățile britanice au operaționalizat deja procedurile pentru primirea de solicitări de viză în următoarele scopuri: studii, activități de muncă (muncitori calificați, lucrători înalt calificați în anumite domenii/Global Talent, personal medical și asistenți), afaceri (inovare, desfășurarea de afaceri tip start-up). Solicitanții de viză vor avea de plătit o taxă de viză. Lista taxelor este disponibilă la:  https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october .
În ceea ce îi privește pe lucrătorii sezonieri, MAE precizează că autoritățile britanice nu au furnizat până la acest moment date cu privire la procedurile aplicabile acestei categorii, urmând ca acestea să fie puse la dispoziție ulterior.
Pentru orice persoană care are mențiuni înscrise în cazierul judiciar, precum și pentru cele cărora le-a fost refuzată, în trecut, intrarea pe teritoriul Regatului Unit, autoritățile britanice recomandă depunerea unei cereri pentru obținerea vizei și pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni), potrivit datelor comunicate prin intermediul portalului  https://www.gov.uk/browse/visas-immigration .
MAE precizează că aceste noi condiții sunt rezultatul deciziei autorităților britanice, care, de la data de 1 ianuarie 2021, vor implementa un nou sistem de imigrație bazat pe puncte (point-based immigration system - PBS).
Autoritățile britanice au pus la dispoziție mai multe pagini de internet cu privire la noul sistem de imigrație în Regatul Unit, unele inclusiv în limba română:
În egală măsură, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legate de viză, autoritățile britanice au elaborat o pagină de internet care permite un ghidaj util aplicanților:  https://www.gov.uk/check-uk-visa .


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia