Bucur (FPPG): Modificarea Legii offshore este esenţială pentru producători în deblocarea unor investiţii majore

Producătorii de energie consideră esenţială modificarea Legii offshore care ar permite deblocarea unor investiţii majore, cum ar fi cele din Marea Neagră, a declarat, joi, într-o dezbatere de specialitate, Oana Bucur, leader Task Force Digitalization în cadrul Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG).

"FPPG reprezintă, în principal, cei doi mari producători de la noi din ţară - OMV Petrom şi Romgaz - alături de alte companii din domeniu. De foarte mult timp, există o mare dezbatere în ceea ce priveşte impozitarea producătorilor pentru gazele naturale. Mai exact, vorbim despre dezbaterea despre Legea offshore. Asta se întâmplă deoarece peste un anumit nivel de cost care se atinge foarte uşor la acest nivel, tot ceea ce se obţine ajunge, de fapt, prin supra-impozitare nu la producător, ci în altă parte. Practic, din punct de vedere al producătorilor, este esenţială acum modificarea Legii offshore care ar permite deblocarea unor investiţii majore. Este vorba despre investiţiile din Marea Neagră aşteptate de foarte multă lume. Vreau să mai menţionez că nivelul de impozitare din România este piedica fundamentală în demararea unor astfel de proiecte. În România, impozitarea este şi de patru - cinci ori mai mare decât media europeană, aşa încât din perspectiva unui investitor nu este atractiv mediul la momentul acesta şi sperăm într-o modificare cât mai curând a acestei situaţii", a menţionat Bucur.

În ceea ce priveşte preţurile la energie din ultima perioadă, reprezentanta FPPG a punctat faptul că acestea sunt aliniate la nivel european, iar România nu are prea multe alternative.

"Pe tema preţurilor, avem un context complex cu atât mai mult în condiţiile de faţă, numai că acesta este finalul discuţiei pe care o putem avea. Începutul discuţiei reprezintă investiţiile pe care trebuie să le facem în România, dar investiţii majore sunt încă blocate. Aşteptăm deblocarea lor şi cu siguranţă asta va aduce o flexibilitate şi va conduce discuţia mai mult spre cantităţi, despre ce poate România să facă concret decât dinspre preţuri care, aşa cum vedeţi, sunt aliniate la nivel european şi nu este o situaţie în care România să aibă foarte multe alternative sau diferenţe faţă de celelalte ţări", a declarat Oana Bucur.

Tendinţele anului 2022 în lumea digitală, agenda digitală europeană pentru energie şi dezvoltarea unei infrastructuri europene de partajare a datelor pentru energie sunt doar câteva dintre subiectele ce au fost abordate în cadrul conferinţei DigitALL 2022, organizată joi de Energynomics. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului