Budăi: Nu se va mai acorda şomaj tehnic, dar rămâne în vigoare ''kurzarbeit'' încă 3 luni

Ridicarea stării de alertă aduce schimbări şi în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, un exemplu fiind faptul că nu se va mai acorda şomaj tehnic, însă rămâne în vigoare "kurzarbeit" (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă, a notat marţi, pe pagina sa de Facebook , ministrul de resort, Marius Budăi.

"Şi valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungeşte automat tot cu 90 de zile, iar părinţii care au în îngrijire copii sau adulţi cu handicap înscrişi în sistemul de învăţământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului şcolar 2021-2022", a scris Budăi.

Totodată, şeful de la Muncă a precizat că nu mai sunt obligatorii decalarea programului de muncă şi telemunca, însă acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului.

"Nu în ultimul rând, nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat", a subliniat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că "valul 5 este aproape a se încheia". România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker