Budapesta recunoaște, dar nu este de acord cu decizia CJUE privind cotele de refugiați (purtător de cuvânt)

Ungaria a recunoscut recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind cotele de refugiați, a declarat luni, la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, dar a transmis însă dezacordul Budapestei față de sentință, relatează MTI.

"Din anumite aspecte, lupta juridică și politică împotriva planului de cote al UE este doar la început", a spus el într-o conferință de presă.

Ungaria "a făcut totul pentru a-și respecta obligațiile", iar "controlul său asupra frontierelor funcționează", a insistat purtătorul de cuvânt.

Zoltan Kovacs și-a exprimat lipsa de înțelegere asupra faptului că UE "încearcă să impună unor membri ceva ce unele țări au respins ferm" și a făcut apel la mecanisme europene de luare a deciziilor pe baza consensului, dar și la decizii 'rezonabile și care pot fi implimentate'.

Anterior, secretarul de stat în Ministerul Justiției de la Budapesta, Krisztian Kecsmar, a declarat, într-o comisie parlamentară, că Ungaria va respecta decizia recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind cotele obligatorii de refugiați introduse de blocul comunitar.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR