Bugetul pe 2022 al FCSB. Clubul e pe pierdere și are o datorie imensă către propriul patron, Gigi Becali

Bugetul pe 2022 al FCSB. Clubul e pe pierdere și are o datorie imensă către propriul patron, Gigi Becali

FCSB a raportat în anul 2022 o pierdere de 1,6 milioane de euro și a ajuns să aibă o datorie de peste 9 milioane de euro către propriul patron, Gigi Becali.

Gigi Becali e creditor al clubului pe care îl deține. Foto Sportpictures

Vicecampioana a raportat venituri impresionante din partea UEFA, după ce a revenit în grupele unei competiții europene. Conform bilanțului contabil al anului 2022, publicat de gsp.ro, banii primiți de la UEFA, pentru accesarea grupelor, cele două puncte făcute acolo, dar și pentru cota de market pool a fost de 4,8 milioane de euro. Anul trecut, aceste venituri au fost de aproape 500.000 de euro

Un alt capitol la care FCSB a realizat un salt colosal a fost de pe urma biletelor vândute la meciuri, tot în contextul în care echipa lui Becali a prins grupele Conference League. Anul trecut, FCSB a trecut bine de două milioane de euro obținute din partea suporterilor, sumă care se apropie de ceea ce s-a încasat de pe urma drepturilor TV din Liga 1.

Venituri FCSB în 2022

Sursa Suma (euro)

UEFA 4.800.000

Drepturi TV 2.750.000

Vânzări jucători 2.500.000

Sponsori 2.300.000

Bilete 2.150.000

Alte venituri 400.000

TOTAL: 14.900.000

În ciuda tuturor acestor cifre foarte bune, FCSB a terminat anul pe minus. A raportat o pierdere de 1,6 milioane de euro. Paradoxal, în 2021, cu un nivel al bugetului salarial aproape identic cu cel din 2002, clubul avusese un profit care a trecut de 2 milioane de euro, însă aceasta s-a datorat trasnferului lui Dennis Man la Parma contra a 11 milioane de euro.

Cheltuieli FCSB în 2022

Sursa Suma (euro)

Buget salarii 6.800.000

Alte cheltuieli de exploatare 6.400.000

Achiziție jucători 2.700.000

Amortizare imobilizări corporale 400.000

Costuri achiziție materiale 250.000

TOTAL: 16.550.000

Pentru acoperirea acestei pierderi, FCSB a fost nevoită din nou să apeleze la o infuzie financiară din partea lui Gigi Becali. Iar banii băgați de acesta în club apar în contabilitate la datoria societății. La 31 decembrie anul trecut, FCSB figura cu restanțe de plată față de propriul patron care se apropie de 9,5 milioane de euro, în vreme ce datoria totală a clubului era de 10,6 milioane de euro.

Datoria FCSB către Gigi Becali, pe ani

AN SUMA (euro)

2005 2.100.000

2007 15.500.000

2009 21.000.000

2011 15.700.000

2013 2.600.000

2014 -

2018 3.100.000

2020 8.400.000

2021 5.300.000

2022 9.400.000

În intervalul 2018-2022, FCSB a bifat pierdere an de an, cu o singură excepție, în 2021, atunci când a stabilit recordul unei sume încasate pe urma vânzării unui jucător: l-a cedat pe Man la Parma pentru 11 milioane de euro! În rest, de fiecare dată balanța a înregistrat deficit.

Raportul profit/pierdere

AN PROFIT PIERDERE

2018 - 2.000.000

2019 - 5.200.000

2020 - 5.400.000

2021 2.200.000 -

2022 - 1.650.000

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”