Bulgaria a trecut sub control subsidiarele băncilor grecești

Subsidiarele din Bulgaria ale băncilor grecești sunt 'sub control' pentru a evita transferul de fonduri spre Grecia, a declarat, joi, ministrul bulgar al Economiei, Bozhidar Lukarski, transmite agenția bulgară BGNES. 'În acest moment nu există turbulențe în sistemul bancar. Băncile grecești sunt sub control, astfel că resursele financiare nu pot fi trimise în Grecia', a declarat Lukarski, care nu a oferit detalii cu privire la controalele la care sunt supuse băncile grecești.

Banca Națională a Bulgariei a refuzat să comenteze declarațiile ministrului Economiei, dar în ultima perioadă și-a întărit controalele asupra băncilor bulgare, urmărind posibile efecte secundare apărute ca urmare a crizei datoriilor Greciei.

Primele patru mari bănci grecești (Piraeus Bank, Eurobank Ergasias, National Bank of Greece și Alpha Bank) controlează aproximativ 28% din activele bancare din Bulgaria.

Săptămâna trecută, Bloomberg a informat că Banca Centrală Europeană va acorda sprijin Bulgariei și este gata să ajute și alte țări din regiune să evite riscul extinderii crizei din Grecia. Potrivit unor surse interne, BCE va oferi Bulgariei acces la operațiunile sale de refinanțare și, de asemenea, va oferi euro pentru sistemul bancar bulgar în schimbul unor garanții eligibile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

4 Avertisment sumbru din BNR / România, în pragul unei crize mai grave decât a Greciei din 2010

5 Recorder / Generalul Pahonțu, șeful SPP, a participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității, de dinainte de Miner…