Bulgaria: Partidul conservator al premierului Borisov câştigă alegerile, urmat de o formaţiune antisistem şi de socialişti (rezultate parţiale)

Partidul de centru-dreapta GERB, condus de premierul Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative de duminică din Bulgaria, dar nu a obţinut o majoritate absolută, relevă rezultatele parţiale publicate luni, potrivit DPA.

După numărarea a 42% dintre buletinele de vot, Comisia Electorală Centrală a informat că GERB a obţinut 24% din sufragii.

Partidul antisistem ITN ('Există un astfel de popor'), condus de prezentatorul TV şi cântăreţul Slavi Trifonov, se plasează, în mod surprinzător, pe poziţia a doua , cu 19% din voturi.

Socialiştii din opoziţie se află pe locul al treilea, cu aproape 15%, urmaţi de partidul minorităţii turce (DPS), cu 8,8%.

Alte două forţe politice antisistem ar urma cel mai probabil să intre de asemenea în parlament: coaliţia Bulgaria Democrată (de orientare conservatoare, liberală şi ecologică) şi alianţa anticorupţie 'Ridicaţi-vă! Fără mafie!'.

Conform datelor oficiale, Mişcarea Bulgară Naţională (IMRO, naţionalistă) nu a putut depăşi pragul electoral de 4%. Până acum a făcut parte din coaliţia de guvernare condusă de Borisov.

Date fiind distribuirea mandatelor şi neînţelegerile dintre unele dintre aceste partide, formarea unui nou guvern s-ar putea să fie extrem de dificilă.

Partidele antisistem au exclus înainte de alegeri formarea unei alianţe cu GERB, acuzând coaliţia de guvernare de corupţie şi de legături cu oligarhia.

La primele ore ale dimineţii de luni, Borisov a sugerat crearea unui guvern de experţi transpartinic , invocând pandemia de coronavirus, însă nu a oferit detalii.AGERPRES


populare
astăzi

1 Un document care dă fiori...

2 AUDIO Aflăm în premieră că puteam plăti toți mai puțin la curent, dar nu s-a vrut / Bolojan, acuzații grave la adresa Hidroelectrica!

3 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?

4 Foarte interesante amănunte...

5 BREAKING Bombă în PSD! / Rafila s-a opus de la bun început oricărei renegocieri cu Pfizer. Proba este o adresă către premierul Ciucă