Bulgaria, refuzată de Olanda în Schengen. Ce decizii au luat liderii privind extinderea spațiului

Bulgaria, refuzată de Olanda în Schengen. Ce decizii au luat liderii privind extinderea spațiului

Guvernul Olandez a decis să se opună aderării Bulgariei la Spațiul Schengen. Potrivit Agerpres, liderii olandezi au susținut că va fi făcută o nouă evaluare, cel mai probabil anul viitor.

Guvernul Olandei, condus de Mark Ruttte, a decis susținerea aderării României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, precizând însă, potrivit Agerpres , că va bloca aderarea Bulgariei, întrucât consideră că această ţară nu întruneşte condiţiile necesare.

Ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, a declarat, potrivit sursei citate, că „încă este prea devreme” pentru a accepta aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen, iar Olanda va face o nouă evaluare în vederea susţinerii acestui pas numai atunci când se va dovedi că Bulgaria este un stat constituţional capabil să combată corupţia şi criminalitatea organizată.

Potrivit premierului olandez, Mark Rutte, această nouă evaluare va fi efectuată „probabil anul viitor”.

Rutte a atras atenția că, la momentul actual, există în continuare preocupări asupra controlului graniţelor, întrucât „există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume, astfel că doreşte ca mai întâi să fie exclusă posibilitatea trecerilor ilegale ale frontierei Schengen în Bulgaria.

România, respinsă de Austria

Potrivit unor surse diplomatice citate de Total Croatian News , la discuțiile dintre ambasadorii statelor membre UE, Austria a fost singura țară care s-a opus aderării României la Schengen.

Publicația din Croația scrie că în cadrul discuțiilor despre extinderea spațiului Schengen, purtate în pregătirea Consiliului JAI din perioada 8-9 decembrie, nicio țară nu s-a opus aderării Croației, însă Olanda s-a opus aderării Bulgariei, iar Austria a fost atât împotriva aderării Bulgariei, cât și României.

Dosarul României, greu de separat de cel al Bulgariei

De asemenea, potrivit presei croate, o altă problemă a României este faptul că Bulgaria și România nu pot fi separate pentru că granița dintre cele două state nu a fost niciodată menită să fie o graniță externă a Schengen.

Pentru a separa cele două țări, ar fi nevoie de pregătirea protecției la graniță și organizarea trecerilor de frontieră în conformitate cu regulile Schengen, iar acest lucru ar putea dura ani de zile.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu