Bulgării uriași de aur din Apuseni, irezistibili pentru mineri. Femeia care a ascuns aproape un kilogram de aur în corp

Închise de peste două decenii, minele de aur ascunse în văile adânci din jurul Bradului continuă să aprindă imaginația localnicilor. Au un trecut tulburător și o bogăție care a reprezentat, de-a lungul timpului, o atracție copleșitoare pentru căutătorii de metale prețioase.

Aur nativ. Foto Muzeul Aurului din Brad,

Aflat la cinci kilometri de Brad, într-o vale izolată, satul Ruda din Munții Apuseni are un istoric minier îndelungat și plin de evenimente tulburătoare.

Ruda Brad, ținutul legendar al aurului nativ

Localitatea din Hunedoara, cu aproximativ 500 de locuitori, păstrează una dintre cele mai vechi galerii miniere din România, Treptele Romane. Numele minei antice provine de la faptul că, la capătul celor aproape 200 de metri ai săi, mai pot fi văzute scări dăltuite în piatră, specifice minelor din vremea romanilor. Din fundul ei, alte tuneluri miniere formau un labirint subteran uriaş şi neregulat, săpat în căutarea filoanelor de aur. Galeria Treptele Romane a fost clădită la începutul secolului al doilea și refolosită în secolul al XIX-lea ca intrare în adâncurile pământului.

Mai sus de „Treptele Romane”, drumurile forestiere duc spre alte mine de aur, înființate în ultimele trei secole, dar închise de mai multe decenii.

Și acestea au continuat să aprindă imaginația localnicilor, datorită bogățiilor pe care se crede că le-ar ascunde. Unele galerii au fost cimentate după închidere, însă oamenii au găsit modalități de a intra în adâncurile lor. Au săpat gropi deasupra lor și le-au spart apoi tavanul betonat, pentru a se strecura în interior, în căutarea minereului aurifer sau, cel puțin, a instalațiilor metalice pe care le puteau vinde ca fier vechi.

Pe Dealul Muncelu, aflat în vecinătatea satului Ruda și a Treptelor Romane, a fost descoperită o necropolă antică, cu peste 120 de morminte de incineraţie, aparţinând populaţiei ilire, formate din colonişti aduşi să muncească în minele de aur. Cimitirul a fost cercetat în anii ’70, după ce localnicii care lucrau pământul au găsit numeroase obiecte ceramice și unelte antice: căni, urcioare, străchini, fructiere, opaițe, cuie de fier, ținte, fragmente de cuarț și silex.

În apropiere, Dealul Ruzii a fost locul unde faimosul haiduc Totu , în anii ’30, a fost trădat și ucis de potera aflată pe urmele sale. Locul în care este înmormântat Totu, acum bine ascuns în pădure, este marcat cu o cruce, iar unii localnici cred că în împrejurimile sale haiducul și-ar fi ascuns o parte din comorile strânse de-a lungul timpului, din jafurile sale. Era celebru pentru că reușise să evadeze din mai multe închisori, folosind „iarba fiarelor” pentru a descuia lacătele, povestesc unii localnici. În același fel ar fi deschis și cămările cu aur ale minelor societății Mica, din care ar fi furat cantități impresionante de metale prețioase.

Minele cu bulgări de aur

Minele din jurul satului Ruda, conduse de Societatea Ruda 12 Apostoli la începutul secolului XX, produceau anual câteva tone de aur. Aproape zece la sută din întreaga cantitate produsă era furată de localnici, arătau rapoartele societății miniere.

Din 1920 și până în 1948, când complexul minier a fost naționalizat, Societatea Mica Brad a administrat cea mai mare parte a exploatărilor aurifere din zonă. Minele de la Ruda și Musariu erau faimoase pentru filoanele lor bogate în aur nativ, de o puritate excepțională.

„Graţie pregătirii şi deschiderii de noi galerii, s-a găsit peste tot aur nativ. În anul 1931, s-au găsit, într-un singur loc, circa 150 de kilograme de aur nativ, în filonul nr. 10, numit «Antoniu», iar totalul aurului nativ obţinut din deschiderea acestui filon se cifra la aproximativ 372 de kilograme”, nota Vasile Radu în Istoricul Societății Mica – Brad (1920–1927).

În anii interbelici, societatea minieră asigura peste jumătate din producția de aur a României. În deceniile următoare, descoperirile din adâncuri au continuat să uimească.

„Aici, la 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională”, arăta geologul Grigorie Verdeş în volumul Extaz şi agonie în mineritul zărăndean (2015).

În ciuda controalelor extrem de dure la care erau supuși minerii, a regulilor stricte de exploatare și a riscurilor pentru cei prinși, mulți dintre ei reușeau să ascundă metalul prețios pe care îl vindeau apoi în afara societății miniere.

Locurile unde oamenii ascundeau aurul

Un „cocon” de pânză expus la Muzeul Aurului din Brad cuprinde o bucată de aur nativ, pe care un miner o ascunsese în anus, pentru a nu fi găsită la perchezițiile corporale ce le erau făcute minerilor la ieșirea din șut.

„Patron” cu aur. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

„Este vorba de 56 de grame de aur, învelite într-o cârpă, care au fost găsite asupra unui miner, în trecut, după ce omul le ascunsese în interiorul corpului său, pentru a le putea scoate din mină. Piesa poate fi văzută la muzeu, fiind o mărturie a modului în care era sustras aurul în trecut. În unele cazuri, copiilor care urmau să devină mineri le era modificată acea parte a corpului, cu ajutorul unor sticle sau al unor știuleți de porumb. De asemenea, alți mineri, care cunoșteau bine galeriile, reușeau să fure aurul găsit în subteran, scoțându-l prin galerii părăsite”, informau reprezentanții Muzeului Aurului din Brad.

Descoperirea coconului datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, arată mărturiile vremii, iar piesa a fost adusă la muzeul aurului înființat atunci la Brad.

„Băieșii totuși fură, în haine, încălțăminte, pălării, pâine, râzne cu piatră grea, ba chiar și «per introductionem in anum», o metodă foarte stricăcioasă sănătății, care contribuie la degenerarea băieșilor, și așa destul de prăpădiți. Introducerea se face în formă de patroane. Aurul liber este învăluit în zdrențe, în formă cilindrică, se leagă apoi cu șpargă ori cu țindăr bătucit, se unge cu ulei sau unsoare și se introduce în anum. S-au prins astfel de patroane, în valoare de câte 400 de coroane (n.r. salariul unui miner în aproape două luni la începutul secolului XX). În muzeul mineralogic al Societății se păstrează o astfel de patroană originală și se poate vedea fotografia altei patroane, de 11 centimetri lungime și cu un diametru de șapte centimetri, de grosimea unei sticle de bere”, relata profesorul Traian Suciu, în 1912.

Femeia prinsă cu un kilogram de aur ascuns în corp

Mai multe anchete derulate în anii interbelici au dus la descoperirea unor grupuri de contrabandiști cu aur furat din minele Societății Mica. Alte anchete vizau furturile de aur și jafurile comise de cetele de hoți din același ținut. Presa anului 1943 relata despre familia unui miner din Ruda-Brad, urmărită pentru mai mult timp de autoritățile care o bănuiau de contrabandă. Localnicul și soția sa au fost prinși în cele din urmă în gara orașului Brad, în timp ce se pregăteau să călătorească la Arad pentru a vinde aurul ascuns.

„În adevăr, informațiile erau temeinice și, nu după mult timp, comisarul Ilea a prins în gara Brad pe minerul Augustin Valea, din serviciul societății Mica, și pe soția sa, Marioana Valea, ambii din comuna Ruda-Brad. Duși la poliție și percheziționați, nu s-a găsit nimic la ei. Dar nu după mult timp — spre stupefacția anchetatorilor — dintr-un loc ascuns al femeii a căzut o bucată de aur. Femeia a fost transportată la spitalul din localitate, unde medicii i-au făcut o percheziție amănunțită în locul unde ascunsese aurul. La spital s-a stabilit că, în adevăr, mai avea ascuns aur și, după ce a fost cântărit tot, s-a constatat o cantitate de 931 de grame de aur ars, pe care, în acest mod, voiau să-l transporte la Arad”, informa ziarul Universul.

Cei doi localnici au recunoscut că erau folosiți ca transportatori de aur pentru un grup de contrabandiști din Ruda-Brad, care prospera de pe urma acestor afaceri. În 1948, minele din zonă au fost naționalizate și, pentru câțiva ani, militarizate, aurul extras fiind trimis în acea perioadă în Uniunea Sovietică. Ulterior, în 1955, a fost înființat Trustul Aurului Brad, care administra centrele miniere, iar după 1990 fostele mine din zonă au ajuns în administrarea Minvest.